Antena 3 CNN Externe Rusia anunță restricţii privind vizele pentru țările ”neprietenoase”

Rusia anunță restricţii privind vizele pentru țările ”neprietenoase”

Cerasela Stafie
<1 minut de citit Publicat la 18:03 28 Mar 2022 Modificat la 18:06 28 Mar 2022

Vor fi introduse o serie de restricții la intrarea în Rusia, a informat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.

”Se lucrează la un proiect de decret prezidențial privind represalii pentru vize în legătură cu mișcările neprietenoase din unele țări străine”, a declarat Lavrov la o ședință a Comisiei pentru cooperare internațională și sprijin pentru compatrioții din străinătate a partidului Rusia Unită. ”Acest document va introduce o serie de restricții la intrarea în Rusia”, a explicat el, potrivit agenției de presă rusă de stat TASS.

Între timp, intrarea în Rusia a fost simplificată pentru cetățenii țărilor terțe sau pentru persoanele fără cetățenie care s-au găsit în Ucraina, pentru a preveni pericolul pentru viața și sănătatea lor, a spus Lavrov. ”Pentru ei, procedurile au fost simplificate pentru intrarea și șederea lor în Rusia, pentru o întoarcere în siguranță în țările de cetățenie”, a adăugat diplomatul de vârf.

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole