Antena 3 CNN Externe Rusia amenință cu atacuri asupra instructorilor francezi care vor fi trimiși în Ucraina

Rusia amenință cu atacuri asupra instructorilor francezi care vor fi trimiși în Ucraina

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 19:08 04 Iun 2024 Modificat la 19:08 04 Iun 2024

„Orice instructori care sunt implicați în instruirea regimului ucrainean nu au niciun fel imunitate. Nu contează dacă sunt francezi sau nu”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează TASS.

„Noi continuăm operaţiunea militară specială în conformitate cu obiectivele şi sarcinile care au fost formulate de comandantul suprem în exerciţiu”, a subliniat Peskov.

Franța ar putea trimite, în curând, instructori militari în Ucraina, în ciuda îngrijorărilor unor aliați și a criticilor Rusiei.

Recent, comandantul-şef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a declarat că Franţa va trimite „în curând” instructori pentru a antrena trupele din Ucraina.

Ministerul ucrainean al Apărării a precizat la scurt timp după aceea că trimiterea de instructori este „încă în discuţie” cu Parisul şi cu alte ţări.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a invocat în repetate rânduri posibilitatea de a trimite trupe occidentale pentru a ajuta Kievul.

În acest moment, Franța nu are oficial în Ucraina personal militar care să asiste sau să antreneze forțele ucrainene.

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole