”Un grup secret de monitorizare al NATO, format din oficiali ai unei companii militare private româneşti, a început să lucreze la Odesa», relatează presa. Aşadar, românii ajută regimul nazist kievean instalat la Odesa, la fel cum forţele armate ale României au ajutat forţele germane să ocupe Odesa în 1943. Se pare că cineva nu a învăţat din istorie”, se arată în postarea de pe Twitter a Ambasadei Rusiei în Africa de Sud. Mesajul, postat joi, este însoţit şi de imagini ale liderilor armatei țării noastre în Al Doilea Război Mondial.
Oficialii rușisi citează ”presa”, care este reprezentată, de fapt, de un site de ştiri care a transmis o informaţie difuzată inițial de RIA Novosti. Acesta este o agenţierusă de stat, care a fost interzisă în statele din Europa după ce Rusia a invadat Ucraina.
Așadar, informaţia transmisă de aceste publicaţii este că soldații români, angajați ai unei presupuse companii militare care se numește Nord Star Support Group, lucrează în Odesa. Aceștia ar opera acolo echipament capabil să determine cu precizie ridicată locul în care se află orice ambarcațiune din Marea Neagră, pe o rază de aproximativ 200 de kilometri.
Agenţia de presă rusă de stat Ria Novosti afirmă că rolul acestei presupuse unităţi militare este ”de a preveni debarcarea trupelor ruse în regiunea Odesa şi de a pune ţinta pe navele de război ruseşti pentru a ghida rachetele antinavă ucrainene Neptune”. Scufundarea crucişătorului Moskva a avut loc în urma unui astfel de eveniment, când rachete Neptune au fost lansate de pe teritoriul Ucrainei.