Antena 3 CNN Externe Rușii fug din țară, de teama lui Putin și a măsurilor pe care acesta le pregătește

Rușii fug din țară, de teama lui Putin și a măsurilor pe care acesta le pregătește

Adrian Iclozan
2 minute de citit Publicat la 11:57 05 Mar 2022 Modificat la 11:58 05 Mar 2022

Fluxul de călători prin acest punct de trecere a frontierei nu este colosal, dar este constant.

Iar cei care trec în Finlanda nu sunt ucraineni, ci ruși, notează BBC.

Ei sunt nerăbdători să lase Rusia în urmă, de teamă că Putin și guvernul său vor introduce, curând, legea marțială, în parte pentru a contracara demonstrațiile împotriva invaziei în Ucraina.

Întrucât avioanele rusești nu mai au voie să zboare în Europa, din cauza sancțiunilor, singura cale de a pleca din Rusia este cu mașina sau cu trenul.

O femeie intervievată de BBC se numără printre norocoșii care au primit viză pentru Uniunea Europeană înainte de impunerea sancțiunilor. 

"Oamenii din Ucraina sunt oamenii noștri, familia noastră. N-ar trebui să-i ucidem", spune ea, deznădăjduită. Dacă s-ar întoarce, la un moment dat în Rusia?

"Nu, cât timp acest guvern îngrozitor este încă acolo. E atât de trist", comentează ea, adăugând că cei mai mulți ruși resping acest război, dar riscă să ajungă la închisoare dacă îl înfruntă pe Putin.

În Finlada, sentimentul pro-NATO a crescut după invazia rusă în Ucraina

În Finlanda, populația simpatizează cu acești ruși care fug de Putin, la fel cum simpatizează și cu ucrainenii invadați de trupele ruse.

Acest sentiment combinat cu teama că Rusia s-ar putea dezlănțui și asupra altor vecini - inclusiv Finlanda - schimbă atitudinile față de opțiunea tradițională finlandeză pentru neutralitate. 

Ultimele sondaje de opinie arată că o majoritate crescândă a finlandezilor crede că este timpul ca țara lor să se alăture Alianței Nord-Atlantice și să intre sub umbrela de protecție asociată cu statutul de membru NATO.

O altă locație, o altă scenă cu civili ruși care pleacă din țară: în Helsinki, trenul de Sankt Petersburg aduce sute de oameni din Rusia. Cele mai multe trenuri sunt complet rezervate iar prețul biletelor a explodat.

Rușii pot scoate din țară o cantitate de bani iar rubla își continuă deprecierea, sub efectul sancțiunilor. 

Sancțiunile, care amenință să ducă economia rusă la faliment, nu par să fi afectat determinarea lui Vladimir Putin de a duce la capăt "operațiunea militară" menită să îngenuncheze Ucraina.

Iar gesturi precum cel făcut de Lukoil - al doilea gigant petrolier rus, care a cerut încetarea războiului - alimentează temerile că liderul rus va recurge la legea marțială pentru a zdrobi orice opoziție internă.

Fugară din Rusia: "Nu vreau o viață ca pe vremea URSS"

Rușii nu pleacă din țară doar spre nord. Unii au ales ruta spre Turcia.

"Am 30 de ani și nu am văzut ce e mai rău ... represiunea, poliția secretă", a declarat, telefonic, pentru BBC, o femeie din Rusia ajunsă la Istanbul, care spune că este îngrozită de perspectiva unei vieți precum cea din vremea Uniunii Sovietice. 

"Am avut presentimentul că, dacă nu plec acum, nu voi mai putea pleca niciodată. Pe de o parte, se pare că acum este momentul să pleci. Pe de altă parte, există teama că nu vei mai putea să-ți vezi prietenii și familia pentru Dumnezeu știe cât timp, sau că n-o să-i mai vezi niciodată", a mărturisit ea.

O introducere a legii marțiale i-ar da lui Putin puterea de a face tot ce dorește, fără să se mai preocupe de protestele de stradă.

Liderul rus i-a spus deja liderului francez Emmanuel Macron că nu se va opri până ocupă toată Ucraina, iar un oficial care a asistat la discuția celor doi a estimat că situația s-ar putea înrăutăți mult peste ce se întâmplă în prezent.

Cuvântul "nuclear" a apărut frecvent în retorica oficialilor ruși în ultima perioadă - în special în discursurile ministrului de externe Serghei Lavrov - iar unii oficiali vestici cred că Putin ar putea ordona o lovitură nucleară "tactică" pentru a întoarce soarta războiului.

Foto: mașini la granița ruso-finlandeză

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole