O echipă CNN a asistat, miercuri, la transferul rămășițelor lui Joshua Jones.
Acțiunea a avut loc la nord de localitatea Vasilivka, în regiunea Zaporojie care a fost anexată ilegal de Rusia și este controlată parțial de forțele Moscovei.
Militarii ruși și cei ucraineni au convenit o încetare a focului de două ore pentru a permite transferul cadavrului.
O ambulanță ucraineană fost trimisă la fața locului pentru a prelua trupul neînsuflețit.
Joshua Jones (foto următoare) a fost identificat după tatuaje.
Rușii au trimis în avans fotografii ale cadavrului, notează CNN.
Logodnica americanului ucis, prima care a aflat vestea
În vârstă de 24 de ani, Jones a fost ucis în luna august.
Departamentul de Stat al SUA a informat familia despre returnarea rămășițelor acestuia.
Tatăl lui Joshua, Jeff Jones, a declarat că această acțiune a adus ușurare familiei.
"Nu pot să vă spun ce povară a fost îndepărtată (...) Nu puteam renunța la această speranță", a declarat el pentru CNN.
Prima care a aflat vestea și l-a informat și pe tatăl tânărului a fost logodnica lui Joshua Jones.
Joshua Jones, luptător american de partea Ucrainei, ucis în Donețk
Rămășițele lui Jones au fost găsite în așa-numita Republică Populară Donețk (DPR), teritoriu separatist sprijinit de Moscova după anexarea Crimeei în 2014.
Autoritățile separatiste au comunicat în august că americanul ucis a fost transferat la o morgă din regiune și că sunt gata să discute despre transferul rămășițelor sale.
Mai mulți cetățeni americani care au luptat alături de forțele Kievului și-au găsit sfârșitul sau au fost capturați de forțele ruse sau pro-ruse în Ucraina, de la începutul războiului.
Stephen Zabielski a fost ucis în luna mai. În luna aprilie fusese ucis Willy Cancel, veteran al pușcașilor marini.
Doi veterani americani, Andy Tai Ngoc Huynh și Alexander John-Robert Drueke, au fost capturați în iunie, în timp ce luptau lângă Harkov.
Cei doi au fost eliberați luna trecută, ca parte a unui schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina intermediat de Arabia Saudită.
Un alt american, Grady Kurpasi, a dispărut în iunie într-o zonă de conflict din Ucraina.