Antena 3 CNN Externe Ruşii au bombardat Zaporojie de 400 de ori într-o singură zi. Doi oameni au murit

Ruşii au bombardat Zaporojie de 400 de ori într-o singură zi. Doi oameni au murit

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 09:14 04 Iul 2024 Modificat la 09:14 04 Iul 2024

Cel puţin două persoane au murit în urma unor bombardamente ruse care au avut loc în regiunea Zaporojie din Ucraina, a anunţat joi dimineaţa guvernatorul regional Ivan Fedorov, informează AFP, potrivit agerpres.ro.

„Un bărbat şi o femeie au murit în urma unor bombardamente inamice”, în timp ce un alt bărbat a fost rănit, a precizat pe Telegram guvernatorul, potrivit căruia, în ultimele 24 de ore, 391 de atacuri ruse au vizat zece comune din regiunea Zaporojie.

Regiunea Zaporojie, în sudul Ucrainei, pe care Rusia afirmă că a anexat-o, este cu regularitate scena unor bombardamente, dintre care unul s-a soldat cu şapte morţi şi aproape 40 de răniţi, la sfârşitul lui iunie.

Opt persoane au fost rănite miercuri într-un raid ucrainean cu drone asupra sitului unei substaţii a centralei nucleare Zaporojie, ocupată de Rusia, potrivit grupului rus Rosatom, care a denunţat o înmulţire a atacurilor.

Chiar dacă ocupă zone întinse în această regiune, armata rusă nu o controlează în totalitate. 

Ea a atacat deja Zaporojie şi oraşe vecine de mai multe ore de la începutul ofensivei sale în Ucraina în 2022, însă în ultimele săptămâni ea şi-a concentrat eforturile mai degrabă în estul decât în sudul Ucrainei. 
 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole