Antena 3 CNN Actualitate Religie Rugăciunea care alungă cele mai mari vrăji şi blesteme. Semne care îţi arată că ţi s-au făcut farmece

Rugăciunea care alungă cele mai mari vrăji şi blesteme. Semne care îţi arată că ţi s-au făcut farmece

Redacția Antena 3 CNN
4 minute de citit Publicat la 11:00 09 Mar 2024 Modificat la 11:00 09 Mar 2024

Sfântul Ciprian este prăznuit de Biserica Ortodoxă pe data de 2 octombrie, fiind cunoscut drept un izbăvitor de vrăji și blesteme.

Sfântul a fost născut din părinți necredincioși, ajungând, la maturitate, să fie chiar el un vrăjitor vestit în Antiohia Siriei.

Cunoscut drept mare fermecător, pierzător de suflete și credincioasă slugă a stăpânitorului iadului, cu care a vorbit față în față, Sfântul Ciprian dobândise o mare faimă printre închinătorii la idoli.

Într-o zi, Aglaid, un tânăr păgând, a venit la Ciprian și i-a cerut ajutorul, spunându-i că s-a îndrăgostit de o fată pe nume Iustina, însă aceasta îl respinge.

Atunci, Ciprian a trimis mai mulți diavoli la Iustina, însă fata i-a alungat pe toți cu rugăciuni și semnul Sfintei Cruci.

În final, după multe eforturi, Ciprian și-a dat seama că vrăjile sale nu au niciun efect în fața rugăciunilor și a înțeles cât de mare este puterea lui Dumnezeu. 

Acesta a mers și s-a botezat, însă a fost ucis, prin tăierea capului, la ordinul dat de Decius împotriva creștinilor.

Semnul care îţi arată că ţi s-au făcut vrăji

Sfântul Ciprian este cinstit de biserică drept izbăvitor de vrăji, blesteme și de toate lucrările diavolești.

Există anumite semne care îi fac pe mulți să creadă că cineva a intervenit în vieţile lor, prin intermediul unor forţe nevăzute.

De exemplu, dacă o persoană observă că este lovită din toate părţile de nereuşite și necazuri, într-un timp foarte scurt, poate fi vorba despre posibile vrăji sau farmece.

Mai mult decât atât, se poate întâmpla ca cineva să simtă o stare de rău greu de justificat, deși se află într-o stare psihică şi fizică perfectă. Și acesta poate fi, de asemenea, un semn.

Un alt semn poate fi şi acela în care nu suporţi mirosul de tămâie sau nu poţi efectiv să participi la slujbele religioase, deși nu aveai această senzație înainte.

Cum se pot dezlega farmecele

Singura modalitate prin care farmecele pot fi dezlegate este rugăciunea, postul, spovedania și Sfânta Împărtăşanie.

O rugăciune rostită timp de cinci zile către Sfântul Ciprian poate ține departe vrăjile și farmecele.

Pentru realizarea acestui ritual este nevoie de o lumânare albă, pe care să o ungeţi cu mir sfinţit. 

Se aprinde lumânarea şi se rostesc următoarele cuvinte: "Sfinte Ciprian, îţi ofer această lumină de la această lumânare şi te rog să mă ajuţi să mi se desfacă toate vrăjile şi legăturile care au fost puse asupra numelui meu, asupra trupului meu și asupra sufletului meu. Amin!"

Apoi, se citeşte rugăciunea Sfântului Ciprian de 9 ori în fiecare zi.

Rugăciunea Sfântului Ciprian

"Stăpâne Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule și Chivernisitorule a toate, Sfânt și slăvit ești; Împăratul împăraților și Domnul domnilor, slavă Ție!

Tu, Cel ce locuiești în lumina cea nepătrunsă și neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului și nevrednicului robului Tău, depărtează demonii și stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună vreme peste tot pământul și fă-l să-și dea roadele lui; copacii și viile să-și dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate și eliberate de nerodirea pântecelui; acestea și toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă și toată zidirea de toate legăturile diavolești.

Și dezleagă pe robul Tău (numele), împreună cu toate ale casei lui, de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor și ale puterilor potrivnice.

Împiedică Tu, Doamne, Dumnezeul părinților noștri, toată lucrarea satanei, Tu, Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji și de toate lucrările satanicești și de toate legăturile lui, și distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfântului Tău nume, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!

Așa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul slujitorul Tău și dezleagă pe robul Tău (numele) de toate legăturile satanei și dacă este legat în Cer, sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier, sau cu piatră, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor sau cu al peștilor, sau prin necurăție, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă au venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasăre, sau prin șerpi (vii sau morți), sau prin pământul morților, sau dacă au venit prin străpungere de ace, dezleagă-le pentru totdeauna, în ceasul acesta, Doamne, cu puterea Ta cea mare!

Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoști și știi toate, dezleagă, sfărâmă și distruge acum lucrările magiei, iar pe robul Tău (numele) păzește-l, cu toți ai casei lui, de toate uneltirile diavolești.

Zdrobește cu însemnarea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustiește, distruge și depărtează pentru totdeauna toate lucrările magiei, vrăjitoriei și fermecătoriei de la robul Tău (numele).

Așa, Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul slujitorul Tău și pe robul Tău, cu toți ai casei lui, și dezleagă-i de demonul de amiază, de toată boala și de tot blestemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, neputința, prostia, neînțelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, și de toate rătăcirile și greșelile, știute și neștiute, pentru Sfânt numele Tău, că binecuvântat ești în veci. Amin!"

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole