Antena 3 CNN Life Bătută cu coada de mătură și abuzată de iubit, Roxen, reprezentanta României la Eurovision 2021, a făcut public calvarul prin care a trecut

Bătută cu coada de mătură și abuzată de iubit, Roxen, reprezentanta României la Eurovision 2021, a făcut public calvarul prin care a trecut

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 12:22 05 Mar 2021 Modificat la 12:36 05 Mar 2021

Artista a avut un an foarte greu. Ea a povestit că a fost victima violenței domestice. Iubitul ei gelos a bătut-o, în pandemie, și a făcut public calvarul prin care a trecut. 

"Pentru mine, ultimul an a fost unul plin, din toate punctele de vedere, cu momente bune și mai puțin bune, însă ceea ce contează este că am avut câteva proiecte care m-au bucurat nespus. Piesa Amnesia este una extrem de personală, cuprinde toate aceste sentimente pe care le-am trăit în ultima perioadă și le dă voce. O simt aproape de mine, mă reprezintă, iar sufletul meu și trăirile mele se regăsesc în ea" a declarat artista despre piesa "Amnesia".

Iubitul a lovit-o cu o coada de mătură

Artista în vârstă de 21 de ani a fost victima unor acte de violență pe data de 8 iunie 2020, în urma cărora a făcut plângere la politie. Totul a pornit de la gelozia iubitului care o bănuia că făcea schimb de mesaje cu un alt barbat și a devenit violent, lovind-o cu pumnii și palmele peste față, spate și torace, după care ar fi continuat să o lovească cu o coada de mătură peste genunchi. Roxen a făcut plângere la Poliție și a obținut un ordin, în virtutea căruia, fostul iubit al lui Roxen e obligat "să păstreze o distanța de minimum 500 de metri față de reclamantă, față de reședința reclamantei din București și fata de locul de muncă al reclamantei, din București".

"Am avut ghinionul să trec prin aceasta experiență, consider că a fost o lecție importantă și stiu ce greșeli să nu mai repet. Înțeleg foarte bine care este situația la nivel global, dar și la nivel național, cu privire la problema violenței domestice. Am fost abuzată emoțional și șantajată, dar asta nu m-a oprit să lupt pentru a încerca să elimin această problemă care, bineînțeles, mă macină. Consider că trebuie luate masuri în aceste situații, indiferent de gravitatea lor, pentru că ele pot degenera cu o rapiditate uluitoare", a povestit Roxen.

Etichete: Roxen Eurovision
Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole