Antena 3 CNN Economic Auto Rovinietele se ieftinesc de vineri

Rovinietele se ieftinesc de vineri

S.T.
2 minute de citit Publicat la 18:54 19 Ian 2017 Modificat la 18:54 19 Ian 2017

Rovinietele pentru vehiculele de transport marfă se ieftinesc, începând cu data de 20 ianuarie, cu excepţia celor cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone, în schimb se menţin valorile tarifului de utilizare şi de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale pentru autoturisme, microbuze şi autocare, informează, joi, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale din România că, începând cu data de 20.01.2017 ora 00:00, vor intra în vigoare noile valori ale tarifului de utilizare (rovinietă) conform modificărilor aduse prin Legea nr. 221/2016, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România”, spune CNAIR, într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, la vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone şi mai mică sau egală de 7,5 tone valoarea rovinietei pentru şapte zile scade la 16 euro, de la 20 de euro, pentru 30 de zile la 32 de euro de la 52 de euro, iar pentru 90 de zile ajunge la 92 de euro, de la 120 de euro. În schimb, valorile tarifului pentru o zi şi pentru un an se menţin la 4 euro şi, respectiv, 320 de euro.

La vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone şi mai mică de 12 tone, preţul rovinietei scade: la şapte zile va fi de 28 de euro, în loc de 35 de euro, pentru 30 de zile va ajunge la 56 de euro, de la 91 de euro, iar la 90 de zile va fi de 160 de euro, faţă de 210 euro. De asemenea, se menţin tarifele pentru o zi, la 7 euro, şi pentru 12 luni, la 560 de euro.

În cazul vehiculelor de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală de 12 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv), tarifele scad pentru 7 zile, la 36 euro, la 30 de zile la 72 de euro şi la 90 de zile la 206 euro.

La vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală de 12 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv), va scădea rovinieta pentru 30 de zile, la 121 de euro, de la 143 de euro, şi cea pentru 90 de zile, la 345 de euro, de la 374 de euro. În acest caz se menţin valorile pentru o zi (11 euro), pentru şapte zile (55 euro) şi pentru un an (1210 euro).

În ceea ce priveşte vehiculele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto), scade tariful doar pentru rovinieta pentru o zi, de la 4 euro la 2 euro.

În plus, CNAIR avertizează că, pe 20 ianuarie, în intervalul orar 00:00 - 02:00, există posibilitatea funcţionării cu întreruperi a sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei (SIEGMCR), întreruperi ce vor fi cauzate de implementarea noilor tarife.
 

Etichete: rovinieta
Citește mai multe din Auto
» Citește mai multe din Auto
TOP articole