Antena 3 CNN Actualitate Rovana Plumb, întâlniri-cheie la nivel european pentru promovarea României: Spania și Italia apreciază deschiderea manifestată de președinția României

Rovana Plumb, întâlniri-cheie la nivel european pentru promovarea României: Spania și Italia apreciază deschiderea manifestată de președinția României

<1 minut de citit Publicat la 16:44 01 Feb 2019 Modificat la 16:44 01 Feb 2019

Turneu la nivel înalt pentru promovarea priorităţilor României la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene făcut în aceste zile de Rovana Plumb.

Ministrul Fondurilor Europene are o serie de întâlniri bilaterale cu miniştri din statele membre ale uniunii Europene, printre care ministrul spaniol al Finanţelor dar şi ministrul pentru Regiunile din Sudul Italiei.

”Nu facem altceva decât să fim un ambasador al politicii de coeziune, dar și un facilitator de consens. Facem în așa fel încât să avem un acord din partea tuturor statelor membre în Consiliu până la 25 iunie, când vom avea ședință pe afaceri generale pe coeziune și tot atunci vom intra în negocieri cu Parlamentul European pe acele prevederi legislative pentru care deja avem mandat din partea statelor membre.

Atât Spania cât și Italia apreciază deschiderea manifestată de președinția României. Colegele mele au spus că vor contribui la avansarea negocierilor, lucru constructiv în beneficiul coeziune pe care noi o promovăm ca o valoare comună europeană. Asta înseamnă investiții, infrastructură. Toate țările au nevoie de fonduri”, a declarat Rovana Plumb, la Antena 3.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole