Antena 3 CNN Actualitate Roșiile românești din piețe nu sunt chiar atât de românești. Ce cumpărăm, de fapt, din piețe

Roșiile românești din piețe nu sunt chiar atât de românești. Ce cumpărăm, de fapt, din piețe

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:25 06 Mai 2022 Modificat la 11:26 06 Mai 2022

”Ne descurcăm foarte greu. Pe luna ianuarie, costurile la energie electrică au fost de două ori mai mari ca anul trecut. Acum e plafonat la 1 leu, dar totuși e dublu față de anul trecut și avem concurență din Ungaria, unde la momentul ăsta pleacă roșia cu 5 lei kilogramul, afirmă tehnologul Lucia Achim.  

”Acum sunt roșii bune, dar alea olandeze sunt bune pentru transport. Și alea bulgărești de exemplu”, spune o altă producătoare.  

Roșiile românești au fost înlocuite cu soiuri străine, pentru că acestea pot fi depozitate mai mult timp. 

”N-am găsit în cantitățile pe care le doream, pentru că lumea nu prea le mai cultivă. Este vorba de soiul Export 2, care înainte de 90 se cultiva foarte mult, povestește Vasile Oprea, administrator sere.  

Şi în Buzău roşiile vor apărea în curând pe piaţă. Vremea schimbătoare din ultimul timp a afectat masiv cultivarea, iar producătorii înscriși în programul Tomata trebuie să vândă fiecare câte 3 tone de roșii până pe 10 iunie pentru a putea beneficia de subvenția de 3.000 de euro. 

”Problemele cu acest program ”Tomata” o să fie un dezastru în legumicultură, pentru că roșiile o să iasă toate în perioada aceasta următoare. Până acum au ieșit foarte puțini legumicultori, iar asta înseamnă o supraproducție și va fi un preț derizoriu, putem fi siguri”, spune Claudiu Breazu, președintele cooperativei legumicultorilor Glodeanu Sărat. 

”A fost foarte frig în luna aprilie și nu am avut cum să facem căldură că ne costa prea mult, exagerat de mult și le-am ținut în răsalniță. Am pus și noi mai târziu, cu dublură și deocamdată e bine, dar să vedem dacă ne încadrăm până pe 10 iunie”, explică și producătorul Ionel Mușățoiu.  

În județul Buzău sunt înscriși în Programul Tomata 525 de producători, fiecare cu 1000 de metri pătrați de cultură. 

Etichete: rosii
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole