Antena 3 CNN Actualitate Romprest, reacţie în scandalul gunoiului din Sectorul 1: "În mandatul actualului primar, aplicarea prevederilor legale este discreţionară"

Romprest, reacţie în scandalul gunoiului din Sectorul 1: "În mandatul actualului primar, aplicarea prevederilor legale este discreţionară"

Alin Tarnovschi
6 minute de citit Publicat la 14:52 03 Iun 2021 Modificat la 14:52 03 Iun 2021

"Pentru o corectă informare a opiniei publice și în mod particular a celor care locuiesc în Sectorul 1, a celor care lucrează aici sau tranzitează ocazional acest sector, Compania Romprest Service SĂ face următoarele precizări privind blocarea activității pe care o prestează în baza contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare:

Compania Romprest nu a sistat prestarea niciunei operațiuni din cadrul activităților serviciului delegat. În continuare, se execută operațiunile aferente activităților de salubrizare stradală, respectiv măturat, întreținere curățenie și spălat carosabil și trotuare, conform programelor prevăzute în contractul aflat în vigoare. Pentru executarea acestor activități, sunt alocate 8 autospeciale măturătoare, 25 cisterne, 48 autoutilitare pentru colectare și transport deșeuri stradale și din depozite necontrolate, personal muncitor și deserventi utilaje, precum și personal tehnic pentru coordonarea activitățîi în teren.

În ceea ce privește activitatea de colectare separată și transport separat al deșeurilor municipale, Romprest derulează în mod curent 48 de programe de prestație pentru categoriile de generatori pe care îi deservește, respectiv populație, instituțîi aflate în subordinea Primăriei și agenți economici, distincte pentru fiecare fracție, umedă sau uscată, precum și programele de colectare a deșeurilor voluminoase, DEEE, deșeuri vegetale și deșeuri din construcțîi. În derularea acestor programe sunt angrenate 63 autogunoiere, 21 autoutilitare, personal deservent autospeciale.

Consiliul Local al Sectorului 1, căruia îi revine legal obligația de a organiza, gestiona și de a asigura continuitatea, prin finanțarea acestui serviciu de utilitate publică și asigurarea echilibrului contractual, este Autoritatea contractantă și partenerul contractual al Romprest în acest contract de delegare de 12 ani.

În toți acești ani, sub administrațîi de culori politice diferite și adeseori consilii cu majorități conjuncturale având pozițîi contrare voinței Primarului, nu s-a ajuns niciodată la escaladarea unui conflict contractual și la iminentă blocare a serviciului, pentru că în toată această perioada s-au respectat clauzele contractuale și prevederile legislației aplicabile în materia salubritățîi.

Orice litigiu privind aplicarea clauzelor contractuale a fost supus de către părți soluționării instanțelor de judecată competențe, măsurile dispuse de către instanța urmând a fi puse în aplicare după ce instanțele investite cu soluționarea vor pronunță o hotărâre definitivă.

În mandatul actualului primar, aplicarea clauzelor contractului și a prevederilor legale este discreționară.

De la instalarea noii administrațîi, relația contractuală, obligatorie în cazul unui contract derulat în beneficiul comunitățîi și supus unor reglementări legale - care necesită confirmări ale prestațiilor și raportări lunare către autoritățile de mediu - este guvernată de dictatul primarului, de impunerea unor măsuri abuzive și fără corespondent în documentația de atribuire, în contract sau în legislație, măsuri fără precedent sau corespondent în alte contracte de delegare încheiate în domeniul salubrizarii localităților.

Pentru a clarifica modul de facturare a activităților serviciului delegat, menționăm că tarifele în plata sunt aprobate prin Hotărâre a Consiliului Local, iar cantitățile prestate sunt confirmate pe baza de proces verbal de către Poliția Locală. Înmulțind tarife legale cu cantități legale, este imposibil că valoarea facturată, și implicit factură, să fie ilegală.

Cantitățile de deșeuri colectate și transportate separat la stațiile de sortare se decontează pe baza documentelor pe care stația le întocmește după cântărire, diferențiat pe tipuri (coduri) de deșeuri și generatori. Toate aceste informațîi sunt centralizate și raportate lunar de Romprest în calitate de operator delegat către Primăria Municipiului București și autoritățile de mediu, pentru și în numele UAT Sector 1. Pe baza acestor rapoarte se calculează atingerea țintelor de deviere de la depozitare (pentru reducerea eliminării prin depozitare), obligație legală în sarcina UAT Sector 1, pe care Romprest a îndeplinit-o în fiecare an, în caz contrar autoritatea fiind obligată să plătească amenzi.

Refuzul nejustificat la plata facturilor pentru servicii confirmate, în perioada iulie-decembrie 2020, și plata discreționară a prestațiilor, respectiv jumătate din prestația lunară a activităților de salubrizare stradală, în perioada ianuarie-martie 2021, au dus la acumularea unui debit restant de peste 120 milioane lei, din care 96 milioane datorie istorică aferentă prestațiilor din anul 2020 și 24 milioane aferente prestațiilor din anul 2021. Facturi aferente unora dintre prestațiile din anul 2020 înregistrează depășiri ale termenelor de scadență de peste 200 de zile.

În cadrul activităților de salubrizare stradală sunt incluse și activitățile de sortare-tratare-depozitare prin eliminare, prestate de către operatori autorizați agreați de către autoritatea contractantă încă de la începutul contractului. Aceste activități sunt facturate de Romprest către autoritate, fără a adaugă nicio marja de profit.

În condițiile refuzului la plata facturilor aferente acestor activități, pentru a asigura continuitatea serviciului, Romprest a fost nevoită să suporte integral plata serviciilor prestate de către operatorii agreați de sortare-tratare-eliminare prin depozitare în beneficiul Sectorului 1, și a reușit să facă acest lucru din iulie 2020 până în luna ianuarie 2021, inclusiv.

Odată cu acumularea restanțelor, începând cu luna februarie 2021, operatorii stațiilor au notificat Romprest că vor suspendă activitatea prestată în beneficiul Sectorului 1, iar în cursul lunii mai, începând cu dată de 22 mai, au suspendat activitatea și au interzis accesul autospecialelor Romprest în stațiile de sortare.

Față de situația stațiilor de sortare, cauzată strict de neachitarea facturilor aferente serviciilor prestate și confirmate, cazul funcționarii depozitului ecologic Iridex este de competență Primăriei Generale a Municipiului București, autoritate căreia îi revine gestionarea activitățîi de depozitare a deșeurilor și care nu a prelungit contractul pe care îl avea cu acest operator. Astfel, începând cu dată de 1 iunie 2021, depozitul ecologic Iridex și-a încetat activitatea.

În aceste condițîi, așa după cum am anticipat și am încercat să preîntâmpinăm prin adresele și notificările adresate către autoritățile cu atribuțîi în domeniu, în dată de 1 iunie, după prima cursa de colectare separată a deșeurilor conform programelor curente aflate în prestație, autospecialele Romprest încărcate cu deșeuri au fost blocate la poartă stațiilor, prin refuzul operatorilor de a permite accesul cu deșeurile provenite din Sectorul 1. Toate echipamentele de colectare (autogunoiere, autospeciale și containere) alocate de Romprest serviciului delegat în Sectorul 1 sunt în acest moment încărcate la capacitate maximă.

Suntem întrebați în mod curent, off the record, ce se urmărește prin această blocare a sistemului de salubritate, evident voită și determinată prin acțiuni repetate și concertate ale Primarului și aparatului sau de specialitate.

Am redat aici, cât de succint posibil și în cronologia lor, toate circumstanțele care au condus la producerea acestui blocaj. Acum, în cunoștință de cauza, fiecare cetățean își poate forma o părere proprie.

Pentru noi, Compania Romprest, on the record, mai important este faptul că, oricare ar fi scopul, mijloacele prin care acesta este dus la îndeplinire sunt ilegale și reprezintă un precedent periculos pentru orice operator privat care își desfășoară activitatea în sfera serviciilor publice sau în relație contractuală cu statul.

Mulțumim cetățenilor și agenților economici care au dat dovadă de răbdare și înțelegere față de Romprest și față de angajațîi Companiei.

Va asigurăm că suntem profesioniști și conștienți de obligațiile contractuale care ne revin în derularea unui contract de delegare. Niciun contract nu se poate derula, însă, cu impunerea de obligațîi față de o singură parte și cu acordarea de drepturi discreționare celeilalte părți, fapt pentru care este necesar că autoritatea contractantă să facă dovadă înțelegerii propriilor obligații, care îi revin conform clauzelor contractului care este în vigoare și produce efecte, precum și a prevederilor legale privind finanțarea serviciului, care îi incumbă integral.

Stăm la dispoziția tuturor parchetelor și oricăror autorități interesate, cu toate documentele contractului, respectiv documentația de atribuire, contractul și actele adiționale la acesta, fundamentările de tarife și corespondență instituțională referitoare la executarea contractului, pentru a proba legalitatea prestațiilor, a facturilor întocmite și în consecință legitimitatea poziției noastre", se arată într-un comunicat al Romprest.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole