Anunțul a fost făcut chiar de familia ediliului primar. În vârstă de 72 ani, Mircea Pătrânjan a fost primar al comunei Romos din anul 1996. El s-a născut în data de 16 aprilie 1948, la Stremț, în județul Alba.
Era inginer agronom, iar din 1996 a fost ales de șapte ori consecutiv în fruntea Primăriei comunei Romos. Ultimul mandat şi l-a câştigat la scrutinul din 27 septembrie 2020.
Potrivit presei locale, Părtânjan avea probleme de sănătate.
Intervievat în 2019, Pătrânjan dezvăluia secretul carierei sale îndelungate în fruntea localităţii Romos: fapta bună. Cel puţin asta spun sătenii care l-au tot ales.
Primarul s-a declarat de acord: “Eu nu sunt de-al locului, m-am născut la Teiuş, iar romoşenii sunt mândri şi nu-i consideră de-ai lor pe venetici decât după ce trăiesc măcar 50 de ani printre ei. Dar pe mine m-au adoptat. Ca primar, nu poţi să le dai neapărat pâine, dar poţi să le dai utilităţi, să le faci viaţa mai uşoară, şi îşi obţin ei pâinea apoi”, mărturisea el.