Antena 3 CNN Dezvoltăm România Sustenabil ROMGAZ investește în dezvoltarea durabilă | Dezvoltăm România Sustenabil

ROMGAZ investește în dezvoltarea durabilă | Dezvoltăm România Sustenabil

Redacția Antena 3 CNN
4 minute de citit Publicat la 10:15 07 Oct 2022 Modificat la 10:15 07 Oct 2022

Și pentru că are nevoie de cei mai buni specialiști, își pregătește viitorii angajați încă de pe băncile școlii, prin parteneriate cu trei licee și trei facultăți.

Protecția mediului înconjurător reprezintă o prioritate pentru Grupul ROMGAZ şi face parte din strategia companiei de dezvoltare durabilă. ROMGAZ acordă o atenție sporită tuturor aspectelor de mediu asupra cărora, prin activitățile desfășurate, ar putea avea impact şi se concentrează, totodată, pe reducerea atât a consumului de energie, cât şi a consumului de apă.

Un punct central al modului în care compania gestionează impactul asupra mediului este reprezentat de aderarea la cerințele sistemului de management integrat al calității, mediului, sănătății şi securității ocupaționale. ROMGAZ are convingerea că, printr-un management responsabil al tuturor fațetelor activităților pe care le desfășoară, poate menține un nivel de performanță de mediu care să permită activarea în continuare într-un mediu competitiv, centrat pe conversia energetică, iar prin aderarea la aceste standarde internaționale se asigură conformarea cu cerințele legale din ce în ce mai exigente şi contribuie la prevenirea poluării şi la reducerea efectelor nedorite asupra mediului şi a schimbărilor climatice.

Către o economie cu emisii scăzute de carbon

Pentru perioada 2021-2030, ROMGAZ a definit o serie de priorități care să contribuie semnificativ la dezvoltarea durabilă a Grupului, pe termen scurt şi mediu:

  • Maximizarea factorului de recuperare a rezervelor de hidrocarburi în condiții de siguranță, fiabilitate şi dezvoltare durabilă;
  • Producerea de energie durabilă – Electricitate şi energie cu emisii reduse de dioxid de carbon;
  • Analiza fezabilității şi implementarea proiectelor de construcție a unor centrale de producere a energiei electrice se vor realiza de către ROMGAZ sau în parteneriat/parteneriate;
  • Decarbonizarea în activitatea de Explorare – Producţie;
  • Reducerea emisiilor şi eficientizarea facilităților de suprafață aferente zăcămintelor de hidrocarburi – Modernizarea instalațiilor şi echipamentelor;
  • Reducerea emisiilor de carbon, metan și alte gaze cu minimum 10% (10-10-10) – Reducerea se stabilește pentru perioada de valabilitate a strategiei (2021-2030), având ca an de referință anul 2020;
  • Modernizarea şi eficientizarea parcului auto existent;
  • Dezvoltarea resurselor umane pentru trecerea la tendințele viitoare în domeniul energiei durabile;
  • NetZeROMGAZ – Compania își propune dezvoltarea afacerii cu atingerea de emisii nete zero de dioxid de carbon până în anul 2050.

ROMGAZ este conștientă că activează într-o industrie care poate să contribuie considerabil la găsirea de soluții eficiente pentru asigurarea unui viitor cu o amprentă scăzută de carbon. Pe de o parte, există posibilitatea de a facilita utilizarea gazelor naturale drept combustibil pentru generarea de energie electrică în procesul de trecere către o economie cu emisii scăzute de carbon. Pe de altă parte, industria de gaze naturale trebuie să minimizeze emisiile de metan în procesul de producție, metanul având un efect puternic de încălzire asupra climei, chiar dacă are o durată relativ scurtă de viață în atmosferă.

În acest sens, compania s-a angajat să prevină poluarea și să reducă efectele nedorite ale operațiunilor asupra mediului adoptând un sistem integrat de management al calității, mediului, sănătății și securității în muncă, ce permite îmbunătățirea continuă a performanței companiei. De asemenea, sistemul de management permite o monitorizare constantă a tuturor factorilor de mediu care pot fi afectați de activitățile derulate.

În cadrul Sistemului de Management Integrat, la nivelul ROMGAZ există instrucțiuni și proceduri operaționale, prin care se identifică și se respectă obligațiile de conformare din actele de reglementare, respectiv din cerințele legale de mediu aplicabile.

Formarea viitorilor specialiști

Prin încheierea unui parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual, a fost demarată, în anul 2020, colaborarea Sucursalei de Producţie Energie Electrică Iernut cu Liceul Tehnologic din Iernut, județul Mureş. Compania are în formare o clasă de 17 elevi în specializările electrician exploatare centrale, stații şi relații electrice şi operator cazane, turbine, instalații auxiliare şi de termoficare.

ROMGAZ a mai perfectat un parteneriat similar cu Colegiul Tehnologic „Școala Națională de Gaz” din Mediaș, pentru perioada 2018-2021, asigurând stagii de practică pentru 18 beneficiari în domeniul operator extracția, tratarea, transportul și distribuția gazelor, colaborare ce se dorește a fi continuată şi pentru generațiile următoare.

Un alt acord de colaborare a fost încheiat pentru intervalul 2020-2023 între ROMGAZ și Colegiul „Școala Națională de Gaz”. Astfel, pot susține stagii de practică în cadrul societății elevi ai școlii din învățământul liceal și cel profesional, respectiv adulții care urmează cursuri de formare profesională în calificările: instalator rețele de distribuție locale și magistrale de gaze, operator la extracția, tratarea, transportul și distribuția gazelor, precum și tehnician ecolog și protecția calității mediului. Nu în ultimul rând, studenții și masteranzii Universității de Petrol și Gaze din Ploiești sunt beneficiarii unui parteneriat în vederea desfășurării de stagii de practică, vizite în companie, workshopuri și conferințe, dar și proiecte comune de cercetare științifică.

Totodată, ROMGAZ a încheiat parteneriate cu trei universități – Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea Petrol – Gaze Ploiești și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj –, care au specializări în domeniul explorării și exploatării gazelor naturale, cu scopul de a  acorda un sprijin financiar tinerilor cu rezultate bune la învățătură, pe perioada studiilor universitare. Iar la finalizarea studiilor, acești tineri vor deveni specialiștii de care are nevoie compania, pentru că vor fi angajați la ROMGAZ.

Pentru studenții Universității „Lucian Blaga”, SNGN ROMGAZ SA acordă patru burse, în urma unui concurs de dosare și interviu. Studenții sunt din anii III, IV și/sau masteranzi, care studiază la specializarea Transportul, depozitarea și distribuția hidrocarburilor, și pentru masteranzii de la specializarea Ingineria și managementul gazelor naturale.

Alte șase burse sunt oferite studenților Universității Petrol – Gaze Ploiești care studiază la specializările: Inginerie de petrol și gaze, Inginerie geologică și Transportul, depozitarea și distribuția hidrocarburilor și pentru masteranzii de la specializările: Forajul sondelor, Tehnologia transportului, depozitării și distribuției hidrocarburilor, Inginerie de zăcământ.

ROMGAZ îşi dorește ca acești tineri deosebiți și merituoși să vină cu un suflu proaspăt din mediul universitar și să se dedice meseriei pe care și-au ales-o, în echipa companiei.

Citește mai multe din Dezvoltăm România Sustenabil
» Citește mai multe din Dezvoltăm România Sustenabil
TOP articole