Antena 3 CNN Externe Diaspora Românul care a ucis un italian celebru în timpul unui joc erotic vrea să-și execute condamnarea de 18 ani în țară

Românul care a ucis un italian celebru în timpul unui joc erotic vrea să-și execute condamnarea de 18 ani în țară

1 minut de citit Publicat la 16:03 15 Ian 2019 Modificat la 16:03 15 Ian 2019

Un român de 28 de ani, originar din Bârlad, a fost condamnat de autorităţile judiciare din Roma (Italia) la 18 ani, 6 luni şi 20 de zile pentru o crimă comisă în 2013 şi urmează a fi transferat într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei.

Ministerul Justiţiei a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi o solicitare privind efectuarea demersurilor în vederea recunoaşterii hotărârii judecătoreşti pronunţată de Tribunalul din Roma şi transferul cetăţeanului român într-un penitenciar din România.

Judecătorii Curţii de Apel Iaşi, au admis solicitarea, urmând ca declanşarea procedurilor de transfer să se efectueze după ce decizia instanţei va rămâne definitivă. Crima comisă de Florin-Vlăduţ Ibănescu la Roma a şocat opinia publică din Italia, victima sa, un bărbat de 59 de ani, fiind o personalitate publică: Salpietro Michelangelo, directorul Arhivei istorice ordinulului „Cavalieri del Lavoro“ din Roma.

Ibănescu a fost condamnat în primă instanţă, de Tribunalul de la Roma, la 30 de ani de închisoare, fiind găsit vinovat pentru săvârşirea infracţiunilor de „tâlhărie în circumstanţe agravante“ şi „omor intenţionat în circumstanţe agravante“. Ulterior Curtea de Apel cu Juraţi din Roma i-au redus pedeapsa la 18 ani, 6 luni şi 20 de zile, ca urmare a faptului că românul a recunoscut acuzaţiile, scrie Adevarul.

Potrivit hotărârii judecătoreşti, în noaptea de 24/25 iulie 2013, Florin- Vlăduţ Ibănescu, în timp ce se afla în apartamentul lui Salpietro Michelangelo pentru a întreţine o relaţie sexuală, l-a imobilizat pe acesta cu ajutorul cordonului de la un halat, sub pretextul unui joc erotic. În realitate, precizează anchetatorii, scopul imobilizării a fost sustragerea unor bunuri (două telefoane mobile, un lanţ din aur cu cruciuliţă, un ceas nautic, o pereche de ochelari de soare, un portofel).

Salpietro Michelangel a reuşit să se elibereze, iar românul, de teamă să nu fie reclamat la Poliţie pentru sustragerea bunurilor, l-a imobilizat din nou. „I-a înfăşurat în jurul gâtului un fir electric şi un cearşaf şi i-a legat mâinile cu o curea, l-a lovit cu capul şi faţa de obiectele de mobilier din dormitor, cauzându-i un traumatism grav cu contuzii şi fracturarea părţii craniene şi faciale, ce a provocat o hemoragie nazală care a invadat bronhiile, în cele din urmă survenind decesul victimei prin asfixiere şi ştrangulare“, precizează autorităţile italiene.

 

 

Citește mai multe din Diaspora
» Citește mai multe din Diaspora
TOP articole