Antena 3 CNN Actualitate Valeria Herdea, membru CNCAV, despre renunţarea la mască: ''Vom purta încă cel puţin câteva luni, până când vom acoperi 60-70% din rândul populaţiei''

Valeria Herdea, membru CNCAV, despre renunţarea la mască: ''Vom purta încă cel puţin câteva luni, până când vom acoperi 60-70% din rândul populaţiei''

Cristina Ştefan, Iulia Gorgorin
4 minute de citit Publicat la 11:45 02 Apr 2021 Modificat la 12:11 02 Apr 2021

Autoritățile discută ca persoanele vaccinate cu schema completă și care au cel puțin 10 zile de la rapel, să nu mai fie nevoite să poarte mască de protecție, asta dacă se află într-o încăpere cu persoane care au făcut același lucru.

Dr. Valeria Herdea, membru al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva SARS-CoV-2, a spus, vineri, în exclusivitate la Antena 3, că singura modalitate de a controla această pandemie, este ca oamenii să înțeleagă importanța vaccinării.

Valeria Herdea, membru CNCAV: ''Nu putem discuta despre lăsarea gărzii jos''

''Din punctul nostru de vedere, până când nu vom avea o acoperire vaccinală de 60-70% în populaţia întreagă, cu cel puţin două doze, nu putem discuta despre lăsarea gărzii jos. Deci, noi avem nevoie să ne spălăm pe mâini, să purtăm frumos mască, să ne-o schimbăm la o oră jumate-două, ca să fim siguri că masca este în regulă, să o aruncăm la un recipient, nu pe jos, ci undeva unde este sigur. De asemenea, trebuie să avem grijă să ne vaccinăm. Cât timp populaţia nu va fi vaccinată, vom aveam foarte mari probleme. Cei care au o problemă cu vaccinarea, ar trebui să se gândească la cei care din păcate nu respiră fără oxigen, la familii care şi-au pierdut oameni dragi, mamă, tată, frate, soră, soţ şi au lăsat copii pe drumuri. Eu întâi la asta m-aş gândi.

''Avem un singur lucru de făcut, să facem prevenție prin vaccinare''

Cred că în acest moment, nu trebuie să atragi pe nimeni. Cred că fiecare om normal înţelege nevoia de a se proteja. În acest moment avem de un an şi o lună o situaţie extrem de serioasă, în care aşa e, nu mor toţi, dar cei care au murit sunt ai noştri şi avem nevoie să ne gândim la ei, la colegii noştri, la toţi cei care efectiv au căzut. În această situaţie avem tratament? Nu. Clar. Nu avem nicio schemă terapeutică care să poată să rezolve problema. Și atunci, nu există nici schemă ideală, nici de antibiotic, nici de antiviral ca să o rezolve. Și atunci, avem un singur lucru. Să facem prevenție prin vaccinare. Este singurul lucru care s-a dovedit de știință. Procentul serios care ne va proteja este depășirea a cel puțin 70% din popuație. Oamenii să știți că înțeleg lucrurile acestea. Minoritatea care nu înțelege din păcate este aceeași minoritate care nu merge la vot, aruncă pe jos, nu își respectă obligațiile. De aia trăim într-o comunitate în care ai nevoie să îl respecți și pe celălalt și pe tine și să îți protejezi și familia, dar și pe tine. 

Valeria Herdea, despre vaccinarea copiilor între 12 şi 15 ani

''Există studii în derulare în acest sens. în Statele Unite, în Marea Britanie. În momentul în care vom avea rezultatele studiilor, vom putea discuta şi despre această protecţie, pentru că cel mai esenţial este deocamdată să vaccinăm adulţii, absolut toate categoriile, aşa cum sunt prevăzute, să protejăm bolnavii cronici, pe cei vulnerabili în mod deosebit şi să nu uităm, că dacă ne protejăm, în primul rând, scăpăm de riscul formelor severe de boală şi reuşim să controlăm această pandemie'', a explicat dr. Valeria Herdea.

''Fiecare dorim acelaşi lucru, să ne recăpătăm libertatea''

Să ştiţi că noi îi înţelegem şi pe cei care stau înăuntru, pe toţi îi înţelegem, pentru că fiecare dorim acelaşi lucru: să ne recăpătăm libertatea. Asta înseamnă, ca în cele din urmă să tragem linia şi să spunem clar, o să mă mai chinui şi o să mai port mască, încă cel puţin câteva luni, până când vom acoperi 60-70% din rândul populaţiei.

''Avem nevoie de sprijinul populației''

Rugămintea absolut respectuoasă către fiecare om. Dacă noi, ca personal medical, am înțeles, ne-am vaccinat, muncim fără concedii, fără să ne odihnim și facem tot ce putem, atâta cât putem și ne pricepem noi, cred că avem nevoie de sprijinul populației și de înțelegerea acestui deziderat, că unul dacă se protejează îi va proteja și pe ceilalți'', a transmis dr. Valeria Herdea, membru al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea.

Ministrul Sănătății reacţionează la propunerea colegului său de coaliţie, senatorul liberal Liviu Voiculescu. Acesta declară că românii care s-au vaccinat trebuie să aibă anumite beneficii faţă de cei care nu s-au vaccinat.

Vlad Voiculescu nu vrea beneficii pentru cei vaccinaţi

Ministrul Sănătății reacţionează la propunerea colegului său de coaliţie, senatorul liberal Liviu Voiculescu. Acesta declară că românii care s-au vaccinat trebuie să aibă anumite beneficii faţă de cei care nu s-au vaccinat. Vlad Voiculescu spune însă că în acest moment nu se pune problema acordării anumitor facilităţi pentru cei care se vaccinează.

„Vaccinarea este voluntară. Nu se pune problema acordării unor facilităţi în acest moment. Cine vrea să se vaccineze este binevenit şi sunt vaccinuri şi vor fi în perioada următoare pentru toată lumea. Primim peste 7 milioane de vaccinuri doar în următoarele două luni. (…) O zi liberă ar putea fi mai puţin decât un beneficiu, ar putea să fie o facilitare a vaccinării. Facem lucrurile mai uşoare pentru ca oamenii să se vaccineze. Nu o să dăm nimănui un premiu pentru că se vaccinează. Cine nu vrea să se vaccineze nu se vaccinează”, a declarat joi, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole