Antena 3 CNN Economic Românii se pot împrumuta fără dobândă. Banii obţinuţi prin programul „Investeşte în tine” pot fi folosiţi inclusiv pentru operaţii estetice sau pentru renovarea locuinţei

Românii se pot împrumuta fără dobândă. Banii obţinuţi prin programul „Investeşte în tine” pot fi folosiţi inclusiv pentru operaţii estetice sau pentru renovarea locuinţei

S.T.
2 minute de citit Publicat la 12:23 16 Oct 2018 Modificat la 12:23 16 Oct 2018

CREDIT FĂRĂ DOBÂNDĂ. A început programului „Investeşte în tine” şi zeci de tineri şi-au depus deja dosarul de credit.

Au cerut bani pentru plata căminului, a chiriei sau a unor cursuri de specializare. Vorbim despre credite fără dobândă, garantate de stat în proporţie de 80%.

Există mai multe cerinţe pentru cei care vor să se încadreze în program. 

Potrivit unui comunicat al FNGCIMM, beneficiarii programului „Investeşte în Tine” sunt persoanele fizice cu cetăţenie română, cu domiciliul în România, tineri între 16 şi 26 de ani dacă sunt în sistemul de învăţământ sau urmează cursuri de specializare autorizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, dar şi persoane între 26 şi 55 de ani dacă sunt în sistemul de învăţământ sau urmează cursuri de reconversie profesională.

Valoarea creditului pentru tinerii între 16 şi 26 de ani poate fi de până la 40.000 de lei cu posibilitatea de a fi suplimentat cu încă 20.000 de lei dacă beneficiarul este angajat sau se angajează în perioada derulării programului. Pentru persoanele între 26 şi 55 de ani valoarea creditului poate fi de până la 35.000 de lei, cu posibilitatea suplimentării acestuia cu încă 20.000 de lei dacă beneficiarul este angajat sau se angajează în perioada derulării programului.

Garanţia oferită de FNGCIMM în numele şi contul statului este de 80% din valoarea creditului, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare, precum şi orice alte costuri generate de participarea la program adiacente creditului. Pentru anul 2018, plafonul total al garanţiilor care pot fi emise este de 600 de milioane de lei.

Sumele obţinute prin accesarea creditelor pot fi utilizate pentru decontarea cheltuielilor eligibile dintre care amintim cheltuielile pentru educaţie, cum ar fi plata cursurilor de specializare/calificare/pregătire profesională, taxele pentru studii aprofundate (master, doctorat, MBA etc.) la unităţi de învăţământ din România, plăţi pentru achiziţionarea cărţilor, rechizitelor, revistelor de specialitate, taxele de participare la manifestări ştiinţifice şi concursuri din România, costurile de transport pentru participarea la manifestări ştiinţifice din România sau din străinătate. Sunt eligibile şi cheltuielile de achiziţionare de calculatoare, laptopuri, imprimante, softuri, plata chiriilor, a utilităţilor, locurile de cazare în cămine şcolare sau studenţeşti.

De asemenea, sunt eligibile plăţi precum taxe la grădiniţă, creşă sau şcoală privată din România, abonamente culturale la cinema, teatru, operă, bibliotecă, muzee, costurile publicării cărţilor sau al studiilor de specialitate, cheltuielile cu instrumente şi echipamente pentru prestaţiile culturale.

Tot prin programul „Investeşte în Tine” pot fi acoperite cheltuieli pentru sănătate, cum ar fi costul medicamentelor, analizelor medicale, serviciilor dentare sau intervenţiilor chirurgicale care nu sunt acoperite de Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate sau de programele naţionale de sănătate publică. O altă parte a cheltuielilor eligibile prin program o constituie cheltuielile cu echipamentele sportive de uz personal şi abonamentele la activităţi sportive (fitness, înot etc.).

De asemenea, creditul „Investeşte în Tine” poate fi utilizat şi pentru a finanţa o parte din construcţia sau achiziţia unei locuinţe şi pentru modernizarea sau renovarea locuinţei.

Atenție! Se decontează toate cheltuielile eligibile realizate pentru beneficiarul creditului sau pentru membrii familiei acestuia.

 

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole