Antena 3 CNN Life Timp liber Românii îi sărbătoresc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Ce se întâmplă dacă tună și fulgeră pe 29 iunie

Românii îi sărbătoresc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Ce se întâmplă dacă tună și fulgeră pe 29 iunie

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 19:39 28 Iun 2021 Modificat la 19:39 28 Iun 2021

Cei doi sfinți au fost martirizați la Roma, în anul 67. În ziua praznicului trebuie să-i felicităm pe toţi purtătorii slăvitelor nume: Petre, Petru, Petrişor, Petruţ, Petruş, Petrică, Pătru, Petruţa, Petronela, Pavel, Pavelică, Paveluţă, Păvălaş, Paul, Paulică, Paulin, Petrache, Paula, Petruţa, Paulina.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel - Ritualuri și obiceiuri în ziua de 29 iunie 

Începând cu această zi, cucul şi privighetorile nu mai cântă. Tot de marți, Sânpetru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure. 

Pentru sporul casei şi pentru sănătate, se respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru şi se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci şi mere acrişoare; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci.

Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul. Tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc . 

Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase.

Potrivit tradiţiei populare, se respectă sărbătoarea lupilor: nu se pun capcane şi lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru că aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu fure vitele din gospodării.

În această zi, în mediul rural există obiceiul că mamele să pregătească şi să dăruiască talismane pentru fiicele lor (o punguţă roşie în care se păstrează câte un căţel de usturoi şi frunze de pelin). Talismanul este purtat timp de trei zile pentru că fetele să fie apărate de farmece şi de iele, care le-ar fura norocul.

Ce nu ar trebui să mânânce femeile în această zi

Lumea vorbește că  în ziua Sfinţilor Petru şi Pavel, privighetorile şi cucii nu mai cântă şi se transformă în şoimi, ei revenind la forma iniţială în ziua de Buna Vestire, iar femeile nu ar avea voie să mănânce mere până în această zi, că să fie sănătoase.   

“Din respect pentru rudele din familie, trecute la viaţa veşnică, prin tradiţie, fetele şi femeile tinere nu au voie să mănânce mere până în ziua praznicului, pentru a nu-i supăra pe cei trecuţi de ultimul hotar al vieţîi. După această zi, tinerele fete au voie să mănânce mere; în schimb, vârstnicele din familie „au dezlegare” la  mere abia la sărbătoarea Sfântului Ilie”, explică părintele Eugen Ramon Ilie, paroh la biserica Sfinţîi Împăraţi "Constantin şi Elena" din Călăraşi.    

În ziua praznicului trebuie să-i felicităm pe toţi purtătorii slăvitelor nume: Petre, Petru, Petrişor, Petruţ, Petruş, Petrică, Pătru, Petruţa, Petronela, Pavel, Pavelică, Paveluţă, Păvălaş, Paul, Paulică, Paulin, Petrache, Paula, Petruţa, Paulina

Citește mai multe din Timp liber
» Citește mai multe din Timp liber
TOP articole