Antena 3 CNN Actualitate Social Românii produc şase milioane de tone de deșeuri în fiecare an și reciclează 5% din ele

Românii produc şase milioane de tone de deșeuri în fiecare an și reciclează 5% din ele

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 10:17 25 Oct 2017 Modificat la 10:17 25 Oct 2017

Românii produc în jur de şase milioane de tone de deșeuri în fiecare an. Doar 5% se reciclează, iar restul ajunge la gropile de gunoi. 

Până în 2020, fiecare țară a Uniunii Europene trebuie să recicleze jumătate din deșeurile sale municipale, iar 70% din deșeurile nepericuloase din construcții și demolări trebuie să fie recuperate. 

Pentru asta, ţara noastră a vrut să implementeze 32 de sisteme de management integrat al deşeurilor pe bani europeni. Finanţarea a venit, dar niciun SMID nu este funcţional, nici măcar în Capitală, unde se produce 20% din tot gunoiul din ţara noastră. 

Pe poarta unui depozit pot intra în fiecare zi aproape 1.000 de tone de gunoi. În total, la cele trei gropi din Bucureşti şi Ilfov ajung anual peste un milion de tone, fără ca gunoiul să fie sortat. Însă munţi de resturi menajere se găsesc şi pe unele străzi din Capitală.  

În prezent, un român din mediul urban produce în jur de 346 de kilograme pe an, cam un kilogram în fiecare zi. 

De 18 ani, deşeurile din sectorul 6 ajung la depozitul de la Chiajna, pentru că acolo funcţionează şi o staţie de sortare. 

Uniunea Europeană este pregătită să ne sancţioneze pentru tot gunoiul pe care îl aruncăm, începând de anul viitor, cu peste 120.000 de euro pe zi. Asta pentru că a finanţat, cu 280 de milioane de euro, 32 de sisteme de management integrat al deşeurilor, iar după opt ani de atunci, funcţionează, parţial, doar două.

Asta ar fi însemnat ca administraţiile locale să instaleze containere separate, pentru sticlă, metal, hârtie şi fracţia umedă, să construiască stații de preluare a deșeurilor colectate selectiv, să închidă vechile gropi, să educe populaţia, să construiască centre de sortare şi să desemneze câte un operator care să se ocupe de colectare, sortare şi depozitarea deşeurilor. Totul s-a blocat la licitaţii. 

 

Etichete: reciclare gunoi deseuri
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole