Jurnaliștii Antena 3, Mirela Voicu şi Liviu Doichiţa sunt la Siret, acolo unde sute de ucraineni aşteaptă de ore bune să intre în România. Coloana de maşini se întinde pe kilometri întregi. Singurul lucru frumos în imaginea acesta plină de durere este omenia. Românii îi primesc cu braţele deschise pe refugiaţi.
"Văd și trăiesc imagini de film. Sunt oameni care au așteptat 24 de ore să între în România și, în momentul în care ajung aici, deschid geamurile, întind mâna și primesc pâine, sendviciuri, apă, dulciuri. Sunt copii care au stat nemâncați ore în șir. Sunt oameni care merg și nici ei nu știu unde merg. Bucovinenii s-au mobilizat încă de aseară, toată noaptea au fost aici, și tot ce au pregătit este pentru cei care vin după un drum lung, pentru cei care vin fără speranțe", a povestit Mirela Voicu.
"M-au impresionat cel mai mult copiii. Nu îți vine să crezi că ei trag acele geamantane, nu în drumul lor spre școală, ci în drumul lor spre libertate, spre pace.
Sunt așteptate să ajungă mai multe autocare. Nu numai pentru aceste autocare bucovinenii s-au mobilizat, ci pentru toți cei care vin și primesc câte ceva. Fructe, copiii cer bomboane, ei bine, există bomboane la graniță!
Lumea este împărțită în două: trecut și prezent, război și pace, lacrimi și speranță. Noi românii știm ce avem de făcut, astfel încât să îi ajutăm pe cei care au nevoie", a mai transmis corespondentul Antena 3, de la Siret.