Antena 3 CNN Actualitate Românii primesc 875 de lei de la stat. Cine se încadrează și care sunt condițiile

Românii primesc 875 de lei de la stat. Cine se încadrează și care sunt condițiile

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 19:37 21 Sep 2022 Modificat la 23:26 01 Oct 2022

Astfel, ajutorul de 875 de lei de la stat va fi oferit producătorilor agricoli din sectorul vegetal. Acest proiect pentru modificarea plafonului alocat pentru acordarea acestui ajutor se află în dezbatere publică. Imediat ce va primi aprobarea Guvernului va fi publicat în Monitorul Oficial.

Acest ajutor excepțional de la stat, în valoare de 875 lei/ha, va fi acordat producătorilor agricoli din sectorul vegetal care lucrează minimum 0,1 ha inclusiv și maximum 200 ha inclusiv. Un astfel de sprijin a fost acordat agricultorilor pentru a-i ajuta să acopere cheltuielile legate de: "obiectivele de utilizare eficientă a resurselor, gestionarea nutrienților și aplicarea unor metode de producție favorabile mediului și climei, în cazul suprafețelor cu plantații pomicole și/ sau cu arbuști fructiferi și/ sau cu plantații viticole cu struguri pentru vin pe rod, potrivit avocatnet.ro."

Cine beneficiază de acest ajutor de 875 de lei

Persoanele care pot beneficia de acest ajutor sunt persoanele fizice; persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit OUG nr. 44/2008; persoanele juridice; grupurile de producători sau organizațiile de producători. De asemenea, de acest ajutor excepțional de la stat pot beneficia și: universitățile, institutele şi stațiunile de cercetare-dezvoltare.

Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, spune că prin acest ajutor se vine în întâmpinarea celor care îşi dedică timpul pentru a asigura prezenţa pe mesele noastre, ale tuturor, a produselor agricole calitative, mai ales într-un context al unui an agricol dificil.

"Influenţa factorului de risc secetă ne obligă să ne aplecăm atenţia asupra tuturor sectoarelor de activitate şi să dăm ajutorul de care bravii noştri fermieri au nevoie, mai ales în aceste vremuri complicate", a mai spus Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Sumele de bani ar urma să intre în posesia agricultorilor până la sfârșitul anului.

Etichete: ajutor stat
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole