Antena 3 CNN Life Travel Destinaţia de vacanţă în care românii evită să mai meargă din cauza tâlhăriilor | "Hoţii miros bogăţia"

Destinaţia de vacanţă în care românii evită să mai meargă din cauza tâlhăriilor | "Hoţii miros bogăţia"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 13:30 13 Noi 2023 Modificat la 13:30 13 Noi 2023

Barcelona este o destinație de vacanţă preferată de turiştii de pretudindeni, inclusiv de români. Marele oraș spaniol atrage an de an milioane de turiști, însă odată cu ei și bande de hoți care jefuiesc pe oricine au ocazia.Vestea a ajuns şi la urechile românilor care îşi iau măsuri de siguranță înainte de a pleca în Spania sau îi întreabă pe cei care au trăit deja această experineţă. 

O română s-a adresat membrilor grupului de Facebook, cerându-le sfaturi, dacă să viziteze sau nu Barcelona.

"Bună tuturor! Urmează să plec în Barcelona și am o mică reținere. Tot aud că se întâmplă frecvent să le fie furate bunurile străinilor pe stradă; telefoane, portofele etc. Ați ști să îmi spuneți dacă e, într-adevăr, un motiv de îngrijorare? Locuind în România, nu pot să spun că m-ar impacienta foarte tare aspectul ăsta, că noi deja suntem obișnuiți cu ale noastre, dar auzind așa de multe de la străini, ajung să mă întreb dacă furtul e mai frecvent decât la noi. Mulțumesc mult!", e postarea femeii.

Citeşte şiO româncă a fost condamnată în Irlanda după ce a deschis opt conturi bancare | Judecătoare: "Şi-a folosit greșit inteligența" 

Membrii grupului s-au mobilizat pentru a-i răspunde, iar cei mai mulți i-au dat dreptate și i-au spus că teama sa e îndreptățită.

"Aș zice că se fură mult mai mult decât la noi, acolo sunt experți din toată lumea. Dar, cu puțină atenție, n-ar trebui să fie motive de îngrijorare. Nu lăsați telefoane pe masă la terase, sau bani/portofel în greacă, și geacă pe scaun. În metrou atenție sporită", a sfătuit-o cineva.

”În Barcelona, furtul e ridicat la nivel de artă, au niște strategii și scenarii de îți vine să îi aplauzi la final, nu să chemi poliția. Totuși, cu un bun simț turistic și un strop de atenție sporită veți fi în regulă. Eu nu am avut nicio problemă, dar nu am degete să număr cunoscuții și prietenii care au rămas fără câte ceva în Barcelona”, a spus o altă turistă, citată de adevărul.ro.

Hoţii miros bogăţia  

O persoană a ținut să ofere şi câteva sfaturi foarte bune şi utile pentru orice om care vrea să viziteze Barcelona. 

"Gentuța în față. Nu luați bijuterii, ceasuri scumpe, nu faceți paradă de haine de firmă. E bine să aveți două acte. Buletin și pașaport. Pașaportul lăsat la hotel.

Cel mai bine e să aveți revolut, puneți acolo niște bani, cât aveți nevoie. În rest, nu vă îngrijorați. Hoții miros bogăția. Săracia nu îi interesează", au fost cele mai bune sfaturi.

Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole