Antena 3 CNN Actualitate Românii, mai aproape de a intra fără viză în SUA. Anunțul făcut de oficialii americani

Românii, mai aproape de a intra fără viză în SUA. Anunțul făcut de oficialii americani

<1 minut de citit Publicat la 10:03 17 Iun 2017 Modificat la 10:03 17 Iun 2017

Statele Unite şi Uniunea Europeană s-au angajat, vineri, să intensifice eforturile pentru a pune capăt unui dispute privind acordarea vizelor, după ce UE a luat în calcul suspendarea regimului fără vize pentru cetăţenii americani, relatează site-ul agenţiei The Associated Press, citat de Gandul.info.

Uniunea Europeană a precizat că, în baza acordului Visa Waiver, Washingtonul trebuie să le permită cetăţenilor din cele 28 de state membre să călătorească în SUA fără vize.

Prin intermediul unei declaraţii comune făcute vineri în Malta, oficiali ai UE şi SUA s-au angajat să "intensifice eforturile de îmbunătăţire a cooperării în materie de securitate, în vederea sprijinirii celor cinci state pentru avansarea mai rapidă spre îndeplinirea cerinţelor" privind liberalizarea vizelor.

În baza acestui acord, cele două părţi vor purta discuţii tehnice periodice pentru a monitoriza progresul efectuat.

 

 

Etichete: visa waiver
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole