Antena 3 CNN Economic Românii care vor fi scutiți de plata chiriei la stat. Legea a fost promulgată de Klaus Iohannis

Românii care vor fi scutiți de plata chiriei la stat. Legea a fost promulgată de Klaus Iohannis

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 15:36 06 Noi 2024 Modificat la 15:36 06 Noi 2024

Conform unei legi promulgate marți de președintele Klaus Iohannis, familiile sau reprezentanții legali ai minorilor sau adulților cu handicap accentuat vor fi scutiți de plata chiriei pentru locuințele deținute de stat. Legea modifică articolul 20, alineatul (4) din Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, facilitând astfel accesul la locuințe pentru aceste familii.

Astfel, „familia sau reprezentantul legal, pe perioada în care are în îngrijire un minor ori un adult cu handicap accentuat, va beneficia de prevederile art.20 alin.(2) lit.b), și anume de scutirea de la plata chiriei pentru suprafețele locative cu destinație de locuințe deținute de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale și care sunt în folosința acestor persoane”, scrie Digi24.

Promulgarea acestei legi vine ca răspuns la nevoile speciale ale familiilor care îngrijesc persoane cu handicap accentuat, oferindu-le un sprijin financiar suplimentar prin eliminarea unei cheltuieli esențiale. Măsura urmărește să susțină familiile aflate în dificultate și să reducă din povara financiară generată de nevoile de îngrijire specializată și alte costuri aferente acestei responsabilități.

Pe 9 octombrie 2023, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de prim for sesizat, iar pe 8 octombrie, Camera Deputaților a adoptat proiectul în mod decizional, trimițându-l spre promulgare.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole