Antena 3 CNN Economic După alegeri, cresc taxele. Cine va plăti mai mult la stat și de ce

După alegeri, cresc taxele. Cine va plăti mai mult la stat și de ce

Ioana Ciobanu
1 minut de citit Publicat la 11:30 06 Iun 2024 Modificat la 12:38 06 Iun 2024

Taxele pe care le plătesc românii s-ar putea majora după alegerile de duminică. Țara noastră și-a asumat mai multe reforme pentru a nu pierde banii europeni, care presupun și majorări de taxe şi impozite.

Așadar, mai multe noi taxe sunt prevazute în PNRR. România și-a asumat, printre altele, reforma impozitelor locale. Este vorba despre impozitele plătite pentru terenuri și case, inclusiv apartamente. Aici, analiștii estimează că impozitele ar putea fi chiar de trei ori mai mari decât în prezent. Și asta din cauză că se vor calcula în funcție de valoarea de piață a bunului respectiv. Cu alte cuvinte, proprietarii apartamentelor aflate în orașele mari, în special în centru, vor fi probabil cei mai afectați. 

Eliminarea excepțiilor fiscale

Eliminarea excepțiilor fiscale a fost, de asemenea, prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență. 

În acest caz, cei care lucrează în domeniul IT sunt scutiți, dacă vor, de exemplu, de contribuția la Pilonul 2. Iar cei care lucrează în agricultură sau construcții beneficiază de salarii minime diferite. Astfel de excepții ar urma să fie eliminate.

Tot excepții ar putea să fie considerate și pragurile de TVA, pentru că, în acest moment, avem două praguri reduse: 5% si 9%, aplicabile, de exemplu, la unele alimente și medicamente. Cel mai probabil, va fi o cotă unică de TVA, de 19%.

Totodată, și impozitarea în funcție de nivelul de poluare al mașinii este o reformă asumată. 

Marcel Boloș: ”Cred că în prima jumătate a anului 2025 se vor lua măsurile fiscale”

Chiar Ministrul Finanțelor spune că, în 2025, mai multe măsuri fiscale ar putea intra în vigoare.

”Cererea de plată numărul patru din PNRR este una dintre cele mai grele din perspectiva reformelor, pentru că include atât reforma pensiilor generale, cât și reforma salarizării unice, dar și reforma impozitelor și taxelor și, discutând foarte pragmatic și realist și tehnic, cred că în prima jumătate a anului 2025 se vor lua măsurile fiscale care probabil vor intra în vigoare începând cu 1 iulie 2025.

Dacă vrem o reducerea a taxării pe muncă, atunci trebuie să creștem taxarea pe consum”, a explicat Marcel Boloș

Etichete: taxe PNRR
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole