Antena 3 CNN Economic Biz News Românii ar putea plăti rate mai mari la creditele în lei, după BREXIT

Românii ar putea plăti rate mai mari la creditele în lei, după BREXIT

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 10:47 25 Iun 2016 Modificat la 10:47 25 Iun 2016

Românii ar putea plăti rate mai mari la creditele în lei, începând de luna viitoare. După votul britanicilor de a ieşi din Uniunea Europeană, indicatorul Robor la teri luni, în baza căruia se calculează majoritatea creditelor în lei, a urcat cu 11 procente şi a atins maximul ultimelor cinci luni. 

Şi Robor la șase luni a urcat cu 6%. Acest indicator n-a mai ajuns atât de sus din februarie. 

”S-ar putea ca băncile să se împrumute între ele mai scump”, a explicat Irina Chițu, analist bancar, sâmbătă, la emisiunea Income, de la Antena 3.

Din această cauză, ratele creditelor în lei s-ar putea majora, dar ” să sperăm că vor fi temporare”, a adăugat analistul bancar.

Potrivit acesteia, BNR poate ține creșterea sub control.

În ce privește piața imobiliară, aceasta ar putea să scadă pe termen lung, a mai apreciat Irina Chițu.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, despre situația din România după Brexit

Care sunt efectele Brexit care afectează românii

Citește mai multe din Biz News
» Citește mai multe din Biz News
TOP articole