Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Românii ar putea călători în curând fără viză în America

Românii ar putea călători în curând fără viză în America

Alina Anghel
1 minut de citit Publicat la 18:42 27 Oct 2021 Modificat la 18:42 27 Oct 2021

Visa Waiver este un program al guvernului american care le permite cetăţenilor din ţările incluse să călătorească în SUA ca turişti sau pentru afaceri, pentru o perioadă de 90 de zile sau mai puţin, fără a obţine o viză. În prezent, în programul Visa Waiver sunt incluse 40 de ţări. România, deocamdată, nu se află printre ele, dar veştile de peste Ocean sunt încurajatoare.

Secretarul american pentru Securitate Internă, Alejandro Mayorkas, a anunţat că SUA iau în considerare adăugarea a patru ţări, printre care și România, în programul de renunţare la obligativitatea vizelor. Pentru a putea participa la programul american de scutire de vize, o ţară trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe legate de combaterea terorismului, reglementări în domeniul imigraţiei, securitatea documentelor şi gestionarea frontierelor.

Un alt criteriu foarte important este ca ţara care aspiră la intrarea în program să aibă o rată a refuzurilor la acordarea de vize temporare sub 3%. Potrivit Biroului de Presă al Ambasadei SUA, rata de refuz a vizelor pentru români este în prezent de aproximativ zece procente.

În luna februarie, Secretarul american pentru Securitate Internă, Alejandro Mayorkas, a discutat cu Ylva Johansson, Comisarul European pentru Afaceri Interne, despre faptul că mai există încă în UE state ai căror cetăţeni nu beneficiază de Mecanismul de reciprocitate și de suspendare în materie de vize cu SUA.

Ambii oficiali şi-au exprimat atunci interesul pentru menţinerea Acordului dintre SUA şi UE privind utilizarea şi transferul de date din registrele cu numele pasagerilor, pentru colaborarea cu statele încă neinculuse în program şi îndeplinirea condiţiilor pentru Programul Visa Waiver. Vă amintim, în luna septembrie, Statele Unite au adăugat Croaţia în programul de scutire de vize.

Condiții pentru acceptarea în programul Visa Waiver 

- gestionarea frontierelor

- securitatea documentelor

- combaterea terorismului

- rata de refuz a vizelor temporare sub pragul de 3%

sursa: REUTERS

Condiții de călătorie pentru cetățenii țărilor acceptate în Visa Waiver 

- deţin un paşaport cu un cip integrat;

- se înregistrează online prin intermediul Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriei;

- îndeplinesc condiţiile standard ale programului visa Waiver.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole