România a fost anul trecut ţinta mai multor atacuri cibernetice de amploare venite din spaţiul estic, într-unul dintre cazuri specialiştii români reuşind să identifice un virus informatic cu ajutorul tehnologiei bazate pe inteligenţa artificială, au declarat reprezentanţi ai SRI.
Potrivit acestora, începând cu anul 2016, s-a înregistrat o explozie a atacurilor informatice în toată lumea, ţintele fiind îndeosebi statele din Occident. Atacurile de acest fel au o mare complexitate, cu efecte pe termen mediu şi lung şi sunt foarte greu de detectat. Scopul lor nu este de a distruge infrastructura statului vizat, ci urmăresc extragerea de informaţii din instituţii publice, a precizat sursa citată.
Sarcina principală a Rusiei a fost destabilizarea Occidentului prin manipulări, știri false, zăpăcirea minților oamenilor cu tot felul de bazaconii și mesaje de neîncredere la adresa spațiului de valori și de civilizație de care aparțin.
Am constatat cu foarte mare tristețe că din păcate, din 2014 încoace, o bună parte din campaniile mizerabile de fake news, de manipulare și-au făcut efectul în România.
Din ce în ce mai multă lume este dispusă să creadă punând la îndoială știința, medicină și opiniile specialiștilor care sunt avizați și recunoscuți intern și internațional”, a spus Radu Tudor, vineri seară, la Antena 3.