Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Handbal România, victorie eroică în fața Spaniei la Mondialul de handbal feminin

România, victorie eroică în fața Spaniei la Mondialul de handbal feminin

1 minut de citit Publicat la 20:55 05 Dec 2017 Modificat la 20:55 05 Dec 2017

Naţionala feminină de handbal a României a reuşit o victorie foarte importantă, 19-17 (9-7) cu Spania, marţi seara, la Trier, în Grupa A a Campionatului Mondial din Germania.

România a urcat pe primul loc în grupă după acest succes şi şi-a asigurat calificarea în optimile de finală ale competiţiei.

Tricolorele au început mai slab meciul şi au fost conduse cu 2-0, 3-1, 4-2, au restabilit egalitatea (4-4), Spania a mai condus o dată la două goluri (6-4), dar apoi au urmat cinci goluri consecutive ale României, care a avut cea mai mare diferenţă din întreg meciul, 9-6. La pauză, România a condus cu 9-7.

Spania a marcat primele trei goluri ale reprizei secunde (10-9), iar apoi s-a desprins din nou la două lungimi, 14-12. Ibericele au mai condus în trei rânduri, dar România, antrenată de spaniolul Ambros Martin, a egalat, 17-17, iar apoi a marcat de alte două ori până la final, câştigând cu 19-17 un meci în care au excelat apărările.

Au evoluat echipele:
România: Denisa Dedu, Yulyia Dumanska (11 mingi apărate) - Aneta Udriştioiu, Melinda Geiger, Eliza Buceschi (4 goluri), Cristina Neagu (8), Ana-Maria Popa, Valentina Ardean-Elisei (1), Cristina Florianu, Cristina Laslo, Ana Maria Berbece, Crina Pintea (4), Timea Tătar, Cynthia Tomescu, Mădălina Zamfirescu, Ana-Maria Dragut (2). Selecţioner: Ambros Martin.
Spania: Silvia Navarro (11 mingi apărate), Darly Zoqbi De Paula (1 minge apărată) - Carmen Martin (3 goluri), Jennifer Gutierrez Bermejo (2), Elisabet Chavez Hernandez, Paula Garcia Avila (2), Amaia Gonzalez De Garibay Barba (1), Nerea Pena (4), Lara Gonzalez Ortega, Mireya Gonzalez Alvarez (4), Almudena Rodriguez Rodriguez, Maitane Etcheverria Martinez, Ivet Musons Gimeno (1), Alexandrina Cabral Barbosa. Selecţioner: Carlos Viver Arza.

Meciul a fost arbitrat de argentinienii Julian Ismael Grillo Lopez şi Sebastian Lenci, delegat IHF fiind macedoneanul Dragan Nacevski.

În celelalte meciuri ale grupei, Slovenia a învins Angola cu 32-25, iar Franţa a surclasat Paraguayul cu 35-13.

În clasament, pe primul loc se află România, cu 6 puncte, urmată de Franţa, 4 puncte, Spania, 4 puncte, Slovenia, 4 puncte, Angola, 0 puncte, Paraguay, 0 puncte.

Următoarele meciuri vor avea loc joi, Paraguay - Slovenia, România - Angola şi Spania - Franţa.

Etichete: Handbal
Citește mai multe din Handbal
» Citește mai multe din Handbal
TOP articole