Antena 3 CNN Actualitate România va avea un birou de promovare turistică la Baku. Azerbaijan este o ţară mult mai mică dar cu acelaşi număr de turişti străini

România va avea un birou de promovare turistică la Baku. Azerbaijan este o ţară mult mai mică dar cu acelaşi număr de turişti străini

1 minut de citit Publicat la 18:22 22 Sep 2024 Modificat la 18:22 22 Sep 2024

Un turoperatorul român din Constanţa şi agenţia parteneră din Azerbaijan au inaugurat duminică, la Baku, România - Azerbaijan Travel Center, confom Agerpres.

"Am făcut astăzi, în Baku, primul pas spre promovarea între cele două state, România şi Azerbaijan, ambele destinaţii cu o bogată şi diversă ofertă turistică şi culturală, dar care nu s-au promovat niciodată, până acum. Am avut aici şi o întâlnire cu reprezentanţii Azerbaijan Tourism Board - Organizaţia naţională de Turism a Azerbaidjanului. Am discutat despre oportunitatea deschiderii promovării turistice între cele două ţări, mai ales după introducerea zborului direct între Bucureşti şi Baku, de către AZAL - Azerbaijan Airlines(...)Începând de azi, partenerul nostru tur-operator din Baku devine Centru de informare turistică despre România şi promotor de city break-uri şi Circuite in România - "Pe urmele lui Dracula", "România- calea conacelor şi castelelor", Delta Dunării şi Best of Bucharest", "Spa and wellness in vibrant Romania", iar în Constanţa şi Bucureşti promovăm şi vindem city break-uri în Baku şi Azerbaijan", a precizat Corina Martin, reprezentanta Mistral Tours şi secretar general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR).

Baku este capitala unei ţări care are 10 milioane de locuitori şi care atrage anual 2 milioane de turişti străini. România atrage anual aproape 2 milioane de turişti străini, deşi are o populaţie cu mult mai mare, o diversitate de relief şi o capacitate de cazare mai mare faţă de Azerbaijan, a mai precizat sursa citată. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole