Antena 3 CNN Politică Surse oficiale: România nu obține nimic la negocierile de la Bruxelles. Klaus Iohannis rămâne în afara discuțiilor pentru top jobs

Surse oficiale: România nu obține nimic la negocierile de la Bruxelles. Klaus Iohannis rămâne în afara discuțiilor pentru top jobs

Vasile Marcu
1 minut de citit Publicat la 15:52 27 Iun 2024 Modificat la 15:52 27 Iun 2024

România nu va obține nimic la negocierile care au loc la Bruxelles astăzi, niciuna dintre înaltele funcții europene neurmând să fie oferită lui Klaus Iohannis, au declarat surse oficiale din capitala UE. 

Înaintea reuniunii Consiliului European care va parafa ceea ce au discutat și convenit cei șase lideri de la principalele familii politice europene, se știe deja că Ursula von der Leyen va fi din nou numită președinte al Comisiei Europene. Prim-ministrul Estoniei, Kaja Kallas, este favorită pentru a deveni următorul Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, iar fostul premier social-democrat portughez António Costa urmează să fie numit preşedinte al Consiliului European. 

Cei șase negociatori au fost premierul grec Kyriakos Mitsotakis și premierul polonez Donald Tusk (din partea Partidului Popular European), premierul spaniol Pedro Sánchez și cancelarul german Olaf Scholz (din partea socialiștilor), precum și președintele francez Emmanuel Macron și premierul olandez Mark Rutte (din partea grupului Renew).

Deși, inițial, numele președintelui Klaus Iohannis era vehiculat în discuțiile informale de la Bruxelles, acesta nu a mai apărut în dreptul niciunei funcții de la vârful Uniunii Europene. De altfel, potrivit algoritmului politic, Partidul Popular European, din care face parte și Iohannis, o avea deja pe Ursula von der Leyen propunere pentru șefia Comisiei Europene. În acest calcul, șefia Consiliului European, funcție pe care și-ar fi dorit-o președintele României, a revenit socialiștilor.

Miercuri, prim-ministrul italian Giorgia Meloni a criticat acordurile negociate pentru funcțiile de la vârful UE și a spus că este „suprarealist” că opiniile alegătorilor europeni nu au fost luate în considerare.

Nu va fi numită nici Georgia Meloni într-o funcție de top la Bruxelles. ”Nu toată lumea e fericită, probabil. E ca la alegeri, fericit, nefericit, se numără voturi”, au declarat sursele oficiale de la Bruxelles. 

Acestea au precizat că România nu este interesată de preluarea Comisariatului pentru Apărare, care va fi inființat în contextul războiului din Ucraina. 

Liderii UE se reunesc, joi, la Bruxelles, pentru a lua o serie de decizii importante cu privire la viitorul Uniunii Europene. La întâlnire, șefii de state și de guverne trebuie să decidă numele persoanelor care vor ocupa funcțiile de președinte al Comisiei Europene, al Consiliului European și înaltul reprezentant pentru politică externă. La discuții participă și președintele României, Klaus Iohannis, iar la Bruxelles este prezent și premierul Marcel Ciolacu, care a mers la reuniunea Socialiștilor.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole