Antena 3 CNN Economic România termină după 34 de ani ultima hidrocentrală începută pe vremea lui Ceaușescu

România termină după 34 de ani ultima hidrocentrală începută pe vremea lui Ceaușescu

R.K.
2 minute de citit Publicat la 13:22 10 Ian 2025 Modificat la 13:22 10 Ian 2025

Finalizarea hidrocentralelor începute înainte de 1989 reprezintă una dintre priorităţile Ministerului Energiei şi sunt încrezător că anul acesta vom marca o premieră şi vom inaugura hidrocentrala Răstoliţa, prima terminată după mai bine de 34 de ani, a declarat ministrul de resort, Sebastian Burduja.

„Una dintre priorităţile Ministerului Energiei este finalizarea hidrocentralelor începute înainte de 1989. Blocate decenii la rând de procesele unor organizaţii de mediu, de nepăsare sau de incompetenţă, aceste proiecte înseamnă şansa României de a avea o energie mai sigură, mai ieftină şi mai curată. Statul român a investit deja miliarde de lei în aceste obiective şi, oricâte interese aş deranja, nu mă voi opri până nu le vom finaliza. Sunt încrezător că anul acesta vom marca o premieră şi vom inaugura prima hidrocentrală terminată după peste 34 de ani: Răstoliţa. Astăzi în şedinţa de Guvern a fost aprobată Hotărârea de Guvern pentru culoarul de expropriere. Este încă un pas, după obţinerea unui nou acord de mediu anul trecut, un succes obţinut cu sprijinul colegului şi prietenului meu Mircea Fechet, ministrul Mediului. Ne-am ales amândoi cu proteste şi ameninţări”, a afirmat Burduja, citat într-un comunicat al ministerului.

Potrivit acestuia, urmează scoaterea din fondul forestier pentru suprafaţa din cuva lacului de acumulare (HG iniţiată de Ministerul Mediului), apoi finalizarea ultimelor lucrări (stadiul se apropie de 100%) şi umplerea lacului, după care va începe producţia.

„Am fost pe şantierul de la Răstoliţa la finalul anului trecut şi vă pot confirma că lucrările sunt în grafic. Dacă totul merge bine, până în toamnă vom avea o hidrocentrală nouă în România, de 30 MW, un grup flexibil, care ne va ajuta mult, mai ales pentru acoperirea vârfurilor de consum. Fiecare MW pe care îl adăugăm în sistemul energetic naţional înseamnă facturi mai mici pentru români şi companiile româneşti. Şi vom demonstra că România poate finaliza o investiţie strategică de peste 200 de milioane euro, fără să mai fie oprită de nimeni şi de nimic”, a subliniat ministrul Energiei.

Executivul a adoptat în şedinţa de vineri Hotărârea privind completarea anexei nr. 2 la HG nr. 900/2017, care permite actualizarea listei imobilelor proprietate privată necesare pentru realizarea lucrării de utilitate publică de interes naţional „Amenajarea Hidroenergetică Răstoliţa”. Acest proiect reprezintă o prioritate strategică a României, fiind declarat obiectiv de securitate naţională conform OUG nr. 175/2022.

Amenajarea Hidroenergetică Răstoliţa, situată în nord-estul judeţului Mureş, face parte din categoria lucrărilor de interes naţional pentru realizarea, dezvoltarea şi producerea de energie electrică.

Ministerul Energiei precizează că Amenajarea Hidroenergetică Răstoliţa aduce următoarele beneficii României: contribuţie la securitatea energetică naţională, Răstoliţa făcând parte din lanţul de hidrocentrale noi dezvoltate de Hidroelectrica, companie strategică a statului român; sursă de energie verde, proiectul utilizând surse regenerabile, sprijinind obiectivele României de reducere a emisiilor de carbon, astfel cum sunt asumate în Planul Naţional Privind Schimbările Climatice şi Strategia Energetică a României 2025-2035; folosinţă complexă a resurselor de apă, amenajarea urmând să asigure atât producţia de energie, cât şi utilizări secundare, cum ar fi gestionarea apelor şi prevenirea inundaţiilor.

Potrivit comunicatului, actualizarea listei imobilelor şi suplimentarea sumelor pentru culoarul de expropriere, în valoare totală de aproape 5,66 milioane lei, au fost necesare pentru a reflecta situaţiile juridice actuale.

„Aceste măsuri sunt esenţiale pentru respectarea obligaţiilor legale şi asigurarea unui proces corect pentru proprietarii afectaţi. Mai mult, proiectul nu putea înainta către scoaterea din fondul forestier a suprafeţei din cuva lacului fără acest pas esenţial. Ministerul Energiei reiterează angajamentul faţă de dezvoltarea proiectelor energetice strategice şi încurajează cooperarea între toate părţile implicate pentru finalizarea cu succes a Amenajării Hidroenergetice Răstoliţa”, se mai menţionează în comunicat.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole