Antena 3 CNN Actualitate România, țara UE cu cea mai mare inegalitate între bogați și săraci

România, țara UE cu cea mai mare inegalitate între bogați și săraci

1 minut de citit Publicat la 10:00 17 Mar 2017 Modificat la 10:00 17 Mar 2017

Diferențele uriașe dintre cei mai bogați și cei mai săraci români au urcat țara noastră în clasamentul inegalității din Uniunea Europeană.

Astfel, potrivit ultimelor date ale Euromonitor, România este ţara în care există cele mai mai diferenţe între clasele sociale din Uniunea Europeană.

România continuă să se diferențieze de restul țărilor europene. De data prin inegalitățile tot mai mari dintre înstăriți și nevoiași. Cele mai recente date publicate de către oficiul european de statistică arată că țara noastră are, de departe, cea mai mare inegalitate între bogați și săraci.

Mai exact, primii 20% dintre români au venituri de peste opt ori mai mari față de cei 20% cu cele mai mici câștiguri.

Însă acest lucru nu reprezintă o noutate pentru România, mai indică statisticile. Prăpastia dintre locuitorii cu cele mai modeste venituri și cei înstăriți s-a adâncit continuu începând cu 2010.

În clasamentul inegalității din Uniunea Europeană țara noastră este urmată de Lituania, Bulgaria și Spania.

La polul opus, fără prea mari diferențe între bogați și săraci, se află Slovacia, Cehia, Finlanda, dar si Slovenia.

Ne place sau nu, România este țara în care inegalitatea dintre dintre locuitorii care fac parte din cele două clase sociale a crescut cel mai puternic în ultimii ani, preponderent între 2013 și 2015.

Statistica nu ne miră însă dacă ne aducem aminte că în urmă cu o lună aceiași analiști ne spuneau că salariul minim pe economie din România este al doilea cel mai mic din Uniunea Europeană.

Etichete: bogati saraci România
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole