Antena 3 CNN Actualitate Social România, țara transportului la ocazie. Avocatul Poporului cere soluții Consiliilor Județene

România, țara transportului la ocazie. Avocatul Poporului cere soluții Consiliilor Județene

<1 minut de citit Publicat la 15:22 28 Aug 2019 Modificat la 15:22 28 Aug 2019

Cazul de la Caracal a adus în atenţie o problemă foarte gravă în ceea ce priveşte transportul din mediul rural către oraşe.

Mulţi oameni sunt nevoiţi să apeleze la maşini de ocazie pentru a ajunge la serviciu sau la şcoală, deoarece transportul public nu este suficient dezvoltat.

Avocatul Poporului a anunţat că a cerut soluţii Consiliilor Judeţene pentru această situaţie, însă mulţi dintre şefii de judeţ au declarat că nu vor să se implice în activitatea firmelor private de transport. 

„Vreau sa va spun că am făcut adrese către toți președinții din consiliile județene din tara să ne spună care sunt abordările lor și cum au înțeles să colaboreze cu transportatorii. Am primit răspunsuri foarte diferite, în timp ce unii sunt interesați, alții au spus că nu se amestecă, că este o acțiune ce îi privește pe agenții comerciali. În opinia noastră, siguranța este cea mai importantă iar faptul că un transport public este asigurat de companii private nu îl scoate din zona transportului public”, a declarat Renate Weber.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole