Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN România, ţara cu cele mai multe victime ale poluării. Ce efecte au particulele dăunătoare asupra sănătăţii

România, ţara cu cele mai multe victime ale poluării. Ce efecte au particulele dăunătoare asupra sănătăţii

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:26 03 Iun 2021 Modificat la 19:29 03 Iun 2021

Particulele acestea conţin: sulfaţi, nitraţi, amoniu, carbon, plumb şi materii organice, iar toate acestea ajung în plămânii noştri. 

Ce efecte au aceste particule asupra sănătăţii? Pe termen scurt - tuse, senzaţia de lipsă de aer, durere în piept şi iritarea ochilor.

Pe termen lung, însă, vorbim de efecte mult mai grave şi anume - dezvoltarea bolilor respiratorii la copii, agravarea bolilor cardiace şi chiar cancer pulmonar.

România este ţara cu cele mai multe victime ale poluării

Unul din patru decese are legătură cu aerul toxic pe care-l inhalăm.

"Particulele foarte fine sunt cele care au diametru sub 5 microni, iar cele de 2,5 microni sunt cele mai agresive, întrucât ele nu sunt reţinute la nivelul filtrului nazal. Deci perişorii nazali şi mucusul nazal nu reuşesc să le reţină şi ajung în căile respiratorii superioare şi apoi la nivelul plămânului", a spus Gilda Popescu, Pneumolog Institutul Marius Nasta.

Anual 25.000 de români mor din cauza poluării

13 mii dintre aceştia doar din Capitală. Locuitorii Bucureştiului spun că resimt aerul încărcat însă, s-au resemnat cu gândul că cineva va face ceva pentru sănătatea lor. De ani buni autorităţile promit dar, nu se ia nici o măsură concretă. Soluţiile vin în schimb tot din partea oamenilor de rând şi a activiştilor de mediu.

În Iaşi vor fi achiziţionate echipamente şi senzori de poluare totuşi, specialiştii spun că acestea nu sunt suficiente.

Comisarul general al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a declarat ca numărul victimelor în România, date de poluare, este mai mare decât cel de COVID.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole