Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă Ar trebui România să suspende exportul de gaze? Răspunsul analistului economic Mircea Coșea

Ar trebui România să suspende exportul de gaze? Răspunsul analistului economic Mircea Coșea

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:33 09 Mar 2022 Modificat la 17:33 09 Mar 2022

Întrebat dacă România ar trebui să  suspende pentru o perioadă exportul de gaze, Mircea Coşea a răspuns:

„Prioritatea pe care un stat o are este dacă să aibă profit sau nu. Dacă exportul de gaz aduce un profit, iar acest profit este folosit în sens pozitiv, atunci eu aș fi de acord cu exportul de gaz. Dacă suntem într-o situație de criză majoră cum suntem acum adică un război care nu știm cum se va termina, la 15-20 de km de graniță, atunci aș fi mult mai prudent și nu aș exporta o perioadă pentru că nu avem un excedent. Dacă în viitor vom avea un excedent de gaz atunci ar trebui să existe un program foarte serios de valorificare a acestui excedent pentru că este una dintre marile bogății ale României.”, a declarat analistul economic.

„Trendul este de schimbare a modelului economiei globale. Se schimbă lucrurile într-o manieră atât de profundă încât anumiți factorii de producție, printre care și energia, devin factori de influență politică și geopolitică.

Această așteptată măsură a guvernului în legătură cu ce se întâmplă cu facturile de la 1 aprilie trebuie să fie privită în acest context. Dacă nu reușim să stăpânim această pierdere de energie a economiei prin suportarea prețurilor la facturi, și economia românească nu poate, deocamdată, celelalte elemente s-ar putea să meargă în gol pentru că nu vom mai avea economie pe care să putem sădi ceva. Va fi o economie de subzistență.”, a mai precizat Mircea Coșea.

Conferinţa "Soluţii post-conflict, noul drum al gazelor" se desfăşoară miercuri, 9 martie 2022, între orele 15.00 - 18.00 şi este transmisă live pe pagina de Facebook Antena 3 şi pe site-ul antena3.ro. Moderatorii conferinţei sunt Adrian Ursu şi invitatul special Adrian Măniuţiu.

Citește și: Cum își va reduce România dependența de gazul rusesc? Ministrul Economiei: ”Trebuie să aprobăm cât mai repede legea offshore în Parlament”

Etichete: mircea cosea gaz export
Citește mai multe din România Inteligentă
» Citește mai multe din România Inteligentă
TOP articole