Antena 3 CNN Life Travel România are 35 de stațiuni noi de interes local. Unde se află aceste atracții turistice

România are 35 de stațiuni noi de interes local. Unde se află aceste atracții turistice

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 09:11 29 Dec 2022 Modificat la 09:26 29 Dec 2022

România are 35 de noi staţiuni turistice, reprezentând un avantaj major, atât pentru țara noastră, cât și pentru locuitorii zonelor respective.

Astfel, zonele vizate sunt comuna Beliş din judeţul Cluj, oraşul Bicaz din Neamţ, zona turistică a municipiului Caracal, zona turistică Cugir-Şureanu, oraşul Dărmăneşti, comuna Deda, zona turistică a municipiului Făgăraş şi zona turistică a oraşului Fălticeni.

Până la acest moment, în România sunt atestate 54 de staţiuni turistice de interes naţional şi 147 de interes local.

Pe termen mediu şi lung, atestarea acestor localităţi ca staţiuni de interes local va crea un impact pozitiv, prin creşterea circulaţiei turistice, dar și a cifrei de afaceri a investitorilor din turism.

Avȃnd ȋn vedere efectul multiplicator al turismului ȋn sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcţiile, agricultura şi artizanatul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului ȋn localităţile atestate ca staţiuni turistice vor genera un impact benefic pentru dezvoltarea economică, dar și pentru creşterea calităţii vieţii rezidenților din aceste zone.

Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole