Antena 3 CNN Actualitate România stă pe o bombă cu ceas. Pericolul care îi pândește pe cei care locuiesc la bloc

România stă pe o bombă cu ceas. Pericolul care îi pândește pe cei care locuiesc la bloc

<1 minut de citit Publicat la 10:21 13 Mai 2016 Modificat la 10:21 13 Mai 2016

Românii care locuiesc la bloc sunt într-un permanent pericol. Asta pentru că în România, peste 95% din ascensoarele pentru persoane au durata de viaţă expirată, scrie Capital.

O propunere legislativă depusă la Senat prevede facilitarea achiziţionării şi instalării unor ascensoare noi la finalul duratei de viaţă a ascensoarelor în utilizare, atunci când aceasta este stabilită prin documentaţia tehnică.

În expunerea de motive se arată faptul că prelungirea duratei de utilizare nu este o soluţie reală deoarece nu oferă nici siguranţă şi nici eficienţă.

"Verificările tehnice necesare prelungirii duratei de utilizare a ascensoarelor sunt prohibitive pentru asociaţiile de proprietari, care, în condiţiile de monopol, sunt obligate să plătească periodic sume exagerate pentru executarea acestor obligaţii legale", se arată în expunerea de motive.

Propunerea legislativă a fost înaintată de doi deputaţi independenţi, ar Senatul este prima cameră sesizată, precizează Capital.

Etichete: Senat
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole