Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană România şi Bulgaria, pregătite să adere la Schengen. Ce a cerut Parlamentul European

România şi Bulgaria, pregătite să adere la Schengen. Ce a cerut Parlamentul European

<1 minut de citit Publicat la 11:54 31 Mai 2018 Modificat la 11:54 31 Mai 2018

Parlamentul European a reiterat miercuri, într-o rezoluţie, că România şi Bulgaria sunt pregătite să facă parte din Spaţiul Schengen, şi a cerut Consiliului European să aprobe aderarea celor două state.

În aceeaşi rezoluţie, adoptată cu 439 de voturi pentru,157 împotrivă şi 80 de abţineri, eurodeputaţii au condamnat prelungirea controalelor la frontierele interne ale Spaţiului Schengen, care restrâng libertatea de circulaţie între cele 26 de state membre.

Reunit în sesiune plenară la Strasbourg, legislativul european ”condamnă reintroducerea continuă de controale la frontierele interne din cauza lacunelor sistemului de azil european şi a lipsei de voinţă politică, de solidaritate şi de împărţire a responsabilităţilor”, se arată în rezoluţie.

Statele membre ar trebui ”să întărească încrederea reciprocă în funcţionarea Spaţiului Schengen, cooperarea şi solidaritatea”, afirmă eurodeputaţii, subliniind că Spaţiul Schengen este ”una din cele mai mari reuşite ale Uniunii Europene”.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Uniunea Europeană
» Citește mai multe din Uniunea Europeană
TOP articole