Antena 3 CNN Meteo România se topeşte la peste 40 de grade Celsius. Unde se înregistrează cele mai mari temperaturi

România se topeşte la peste 40 de grade Celsius. Unde se înregistrează cele mai mari temperaturi

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 15:13 10 Iun 2024 Modificat la 15:13 10 Iun 2024

În România, astăzi, 10 iunie 2024, potrivit meteorologilor ANM, au fost resimțite la ora 14.00 temperaturi de 40 de grade Celsius în mai multe orașe.

Capitala s-a topit la propriu la orele prânzului, unde termometrele au indicat 40 de grade. Soarele arzător a transformat străzile în cuptoare greu de suportat. În multe autobuze şi tramvaie era mult mai cald decât pe stradă.

În Giurgiu a fost resimţită cea mai ridicată temperatură -  41 de grade Celsius. În Bucureşti, au fost resimțite 40 de grade Celsius, la fel şi în Turnu Măgurele, Alexandria, Olteniţa şi Urziceni.

Termometrele au indicat 39 de grade Celsius la Călăraşi, Galaţi, Brăila şi Ploieşti.

În acelaşi timp, meteorologii au emis un cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, cu vijelii puternice şi grindină, pentru aproape jumătate de ţară, valabil în intervalul 10 iunie, ora 15:00 – 10 iunie, ora 23:00.

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole