Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană România s-ar putea adresa Curții Europene de Justiției, în cazul alocațiilor pentru copii din Austria

România s-ar putea adresa Curții Europene de Justiției, în cazul alocațiilor pentru copii din Austria

1 minut de citit Publicat la 22:31 06 Ian 2019 Modificat la 22:31 06 Ian 2019

Guvernul României evaluează posibilitatea de a se adresa Curţii Europene de Justiţie, în cazul intrării în vigoare, în Austria, a legislaţiei privind ajustarea nivelului alocaţiilor pentru copiii nerezidenţi ai lucrătorilor din acest stat membru în funcţie de costul mediu al vieţii din ţara de rezidenţă a copilului, a declarat duminică, la Digi 24, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu. 

El a calificat această măsură drept "discriminare". 

"E un caz clar de discriminare, de ce? Pentru că românii care muncesc în Austria plătesc impozitele şi taxele ca orice muncitor sau om încadrat în muncă din Austria, indiferent de naţionalitate. Deci ei contribuie la bugetul statului. Din acest punct de vedere evaluăm acum în prezent posibilitatea, dacă nu vor exista posibilităţi de a reduce această discriminare, să ne adresăm Curţii Europene de Justiţie pe această temă şi probabil că nu vom fi singuri", a punctat Meleşcanu. 

Ministrul a afirmat că, din estimări, alocaţiile copiilor afectaţi de măsură ar scădea la jumătate. 

"Din calculele făcute de noi, probabil pentru copiii care sunt în România, ai căror părinţi lucrează în Austria, va fi o scădere de 50% a acestor subvenţii. Din punctul nostru de vedere este clar o discriminare, pentru că suntem toţi cetăţeni europeni şi, potrivit tratatului de funcţionare a Uniunii Europene, nu se admit niciun fel de discriminări, inclusiv în domeniul social, şi în al doilea rând pentru că noi suntem cei care pierdem mai mult, întrucât calculul se face în funcţie de nivelul de trai din fiecare ţară", a evidenţiat ministrul. 

Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au afirmat, sâmbătă, că au luat notă "cu îngrijorare" de intrarea în vigoare, în Austria, la 1 ianuarie 2019, a legislaţiei privind ajustarea nivelului alocaţiilor pentru copiii nerezidenţi ai lucrătorilor din acest stat membru în funcţie de costul mediu al vieţii din ţara de rezidenţă a copilului şi afirmă că o astfel de decizie contravine principiilor care se află la baza proiectului european şi legislaţiei Uniunii Europene.

Citește mai multe din Uniunea Europeană
» Citește mai multe din Uniunea Europeană
TOP articole