Antena 3 CNN Actualitate România riscă procese la Curtea Europeană de Justiţie | Tanczos Barna: "Avem nevoie de M.A.I şi Justiţie pentru finalizarea dosarelor!"

România riscă procese la Curtea Europeană de Justiţie | Tanczos Barna: "Avem nevoie de M.A.I şi Justiţie pentru finalizarea dosarelor!"

Iulia Gorgorin
2 minute de citit Publicat la 20:55 20 Iul 2022 Modificat la 02:10 21 Iul 2022

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a vorbit despre declaraţiile făcute de comisarul european responsabil pentru Mediu, Virginijus Sinkevičius, care admite că România are probleme grave în domeniul gestionării gunoiului, protejării pădurilor, calităţii apei şi poluării.

Tanczos Barna: "Avem nevoie de această presiune din partea Comisiei"

"Am ajuns deja, din păcate. Sunt deja câteva cazuri de infringement care sunt trimise la Curte. Ultimul caz este cel legat de închiderea centralelor pe gaz, cele care au funcționat fără autorizație de mediu. Din păcate, am preluat eu un buchet frumos de 22 de cazuri de infringement. Patru sau cinci au fost închise, unu a fost trimis la Curte, cele despre care am vorbit, centralele pe gaz fără autorizație de mediu.

Pe păduri, dosarul este pornit relativ recent, în 2020 parcă, sau 2019. Am plecat de la cazurile de tăieri masive ilegale şi distrugeri de habitate. Progresul despre care a vorbit domnul comisar... Dânsul ar trebui să spună că este lent și este puțin, până când închidem, pentru că avem nevoie de această presiune din partea Comisiei, fără doar și poate. Dar este în același timp o declarație corectă, pentru că a subliniat că a existat progres și dânsul ne-a sprijinit foarte mult

Tanczos Barna: "Domnul comisar știe despre câteva cazuri grosolane de închidere de dosare fără trimitere în judecată"

 Știe și domnul ministru Predoiu, pentru că l-am informat și pe dânsul. Este inadmisibil ca după ani de zile de muncă, de documentare, de analiză, de pus pe masa procurorilor, de rapoarte, de evaluări, de reevaluări, de numărat de cioate în pădure, după 10 ani de zile să se închidă doar dosarul pe prescripție. Este inadmisibil, dar văd și rezultate pozitive. Am văzut și astăzi un rezultat pozitiv micuț, dar este un semnal că cei care dau șpagă, de exemplu, pădurarul care i-a dat șpagă la cei de la Garda Forestieră o să ajungă în puşcărie. Au fost solicitate documente mai demult, a fost documentat cazul. Este o suspiciune rezonabilă cu privire la o dare de mită, oricât de mică ar fi. A fost un control care cineva a vrut să-l să-l închidă altfel decât trebuia.

Deci, pe de o parte este nevoie de Ministerul de Interne și este nevoie de Ministerul Public ca să finalizăm dosarele pe care le începem. Și Ministerul de Interne are o direcție specială în fiecare județ pe infracționalitate forestieră, silvică. Vom avea nevoie de aceea rețea de procurori verzi, care nu doar pe păduri, pe tot ce înseamnă infracționalitatea de mediu, să se specializeze. Există reţeaua, este activată. În ultimele trei luni de zile au fost foarte multe întâlniri între colegii mei, cei de la Ministerul Public, Ministerul Justiției, pentru a reactiva această rețea și pentru a grăbi procesul de specializare", a declarat Tanczos Barna, în exclusivitate la Antena 3.

Virginijus Sinkevičius, comisarul european responsabil pentru mediu, avertisment dur pentru România

Virginijus Sinkevičius, comisarul european pentru Mediu, a criticat dur România pentru modul lent în care a fost implentată legislaţia în domeniul mediului şi a solicitat Guvernului să remedieze cât mai repede problemele, data limită fiind finalul anului 2022.

"Nu pot spune că nu a existat un progres de la început, de când am început să lucrăm cu România. Da, s-au făcut progrese, dar din păcate, totul merge prea lent. Timpul este scurt. Asta este tot ce pot spune. Sunt riscuri mari să apeleze la tribunal Comisia dacă nu se fac suficiente progrese" a declarat comisarul european pentru Mediu, în cadrul emisiunii Be EU de la Antena 3.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole