Antena 3 CNN Actualitate România și alte nouă state UE cer Comisiei Europene renegocierea contractelor pentru vaccinurile anti-COVID-19

România și alte nouă state UE cer Comisiei Europene renegocierea contractelor pentru vaccinurile anti-COVID-19

Cristina Ştefan
1 minut de citit Publicat la 17:18 06 Iun 2022 Modificat la 19:19 06 Iun 2022

Contractele ar trebui să se încheie „dacă nu mai sunt necesare dintr-o perspectivă sanitară și epidemiologică”, susțin semnatarii scrisorii. În alte situații, ar trebui să existe posibilitatea de a reduce numărul de doze comandate astfel încât să reflecte mai bine cererea de vaccin, se precizează în document.

Scrisoarea a fost transmisă vineri seară comisarului european pentru sănătate, Stella Kyriakides, la inițiativa Poloniei. Semnatare ale documentului sunt România, Bulgaria, Croația, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia, potrivit Politico.

În urma consultărilor cu Comisia Europeană, care a intermediat achizițiile de vaccinuri COVID-19 de la companiile producătoare, României i-a revenit cantitatea de aproximativ 105 milioane de doze de vaccin.

O serie de țări din Europa de Est și-au exprimat anterior îngrijorarea că prin contractele existente privind vaccinurile împotriva coronavirusului, semnate în perioada de apogeu a pandemiei, au fost obligate să cumpere prea multe doze, care acum nu mai sunt necesare.

„În ciuda semnalmentelor că pandemia este pe final și că au fost atinse niveluri satisfăcătoare de vaccinare în întreaga UE, contractele cu producătorii de vaccinuri prevăd furnizarea de cantități de vaccinuri care depășesc semnificativ nevoile statelor membre și capacitatea de a le absorbi”, se mai precizează în scrisoare.

Comisia a asigurat până la 4,2 miliarde de doze de vaccinuri împotriva coronavirusului, un număr de aproape zece ori mai mare decât populația UE.

Etichete: vaccin
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole