"Anul 2023 se încheie cu două recorduri, atât în privinţa numărului mediu de salariaţi, cât şi în privinţa numărului de contracte individuale de muncă: numărul mediu de contracte de muncă a fost, în 2023, de 6.725.745, cu aproape un milion în plus faţă de 2013, când numărul acestora a fost de 5.747.294;
Numărul mediu de salariaţi a fost, în 2023, de 5.747.294, cu peste 600.000 în plus faţă de 2013, când numărul acestora a fost de 5.118.774.
Doar în ultimul an, numărul mediu de contracte de muncă active a crescut cu 63.169 faţă de 2022, fiind cea mai mare creştere din ultimii 5 ani”, scrie un comunicat al Ministerului Muncii.
De asemenea, numărul mediu de salariaţi este cu 90.764 mai mare faţă de 2022
Citește și: Categoria de români care poate primi 1.000 de lei de la stat. Condiţiile în care se dau banii
"Este o dinamică ce ne arată că piaţa muncii din România este din ce în ce mai atractivă.
Cu cât reuşim să avem politici de ocupare mai eficiente şi cu cât combatem mai bine munca nedeclarată, cu atât avem banii necesari pentru creşterea pensiilor românilor.
De aceea, Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională pentru Ocupare a Forţei de Muncă au roluri esenţiale.
Nu ne oprim aici, vrem ca salariaţii să aibă un nivel de specializare şi mai ridicat, la nivelul solicitat de către angajatori. În felul acesta şi veniturile salariale urmează să crească”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul muncii şi solidarităţii sociale.
Cele mai multe contracte noi de muncă din ultimul an au fost încheiate în domeniul comerţului cu ridicata si cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor.
În aceste domenii sunt înregistrate 409.827 de noi contracte de muncă, iar în domeniul construcţiilor, 379.499. Cele mai multe contracte de muncă noi, în 2023, s-au înregistrat în Bucureşti, respectiv 543.589, şi în judeţele: Ilfov (128.795), Cluj (113.631) şi Constanţa (101.299).