Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Lovituri dure pentru bugetul ţării. Procesele care ar putea sărăci România

Lovituri dure pentru bugetul ţării. Procesele care ar putea sărăci România

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 18:50 21 Feb 2024 Modificat la 18:50 21 Feb 2024

Compania farmaceutică Pfizer cere statului român despăgubiri pentru 29 de milioane de doze de vaccin comandate în timpul pandemie.

Surse din dosar susţin că Pfizer vrea să negocieze cu statul român, astfel încât să nu mai achiziţionăm dozele contractate, dar să plătim, totuşi, o despăgubire. 

Riscăm să pierdem între 2 şi 6 miliarde de lei şi în procesul cu compania canadiană Gabriel Resources, în celebrul caz de la Roşia Montană.

Pentru procesul cu Pfizer a fost decis deja un calendar procedural, conform căruia, în patru luni ar trebui să aibă loc prima depunere de documente.

Celălalt proces în care este implicat statul român este cel cu compania canadiana Gabriel Resources, proces în care România riscă să piardă alte câteva miliarde de dolari.

Dacă în procesul cu Gabriel Resources România va trebui să plătească doar minimul, adică 2 miliarde de dolari, ca statul să poată acoperi aceste datorii, fiecare român ar trebui să plătească 105 dolari, fapt care nu îi încântă pe cetăţeni.

În cazul Roşia Montană, România speră să ajungă la o înţelegere prin care să plătească prejudiciul în rate.
 

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole