Antena 3 CNN Economic România, printre țările europene cu cele mai mici rate ale inflației anuale

România, printre țările europene cu cele mai mici rate ale inflației anuale

1 minut de citit Publicat la 12:43 16 Mar 2017 Modificat la 12:43 16 Mar 2017

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) a urcat în luna februarie 2017 până la 1,9%, de la 1,7% în luna ianuarie 2017, cele mai mici rate anuale fiind înregistrate în Irlanda (0,3%), România (0,5%), Bulgaria şi Danemarca (ambele cu 0,9%), arată datele publicate, joi, de Oficiul European de Statistică (Eurostat). 

Comparativ cu situaţia din luna ianuarie 2017, rata anuală a inflaţiei a crescut în 24 de state membre, inclusiv în România, şi a scăzut în trei ţări membre. 

În cazul zonei euro, rata anuală a inflaţiei a crescut până la 2% în luna februarie 2017, de la 1,8% în luna ianuarie 2017. Cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut combustibilii pentru transport (0,60 puncte procentuale), legumele (creştere de 0,25 puncte procentuale) şi combustibilii pentru încălzire (0,16 puncte procentuale). De cealaltă parte, cel mai semnificativ impact negativ asupra inflaţiei a venit din partea serviciilor de telecomunicaţii (minus 0,10 puncte procentuale), articole de îmbrăcăminte (minus 0,07 puncte procentuale) şi gaze naturale (minus 0,06 puncte procentuale). 

În luna februarie a acestui an, rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a apropiat, pentru prima dată în ultimii trei ani, de obiectivul ţintă al BCE, o creştere a preţurilor mai mică dar apropiată de 2%. 

La începutul acestei luni, preşedintele BCE, Mario Draghi a anunţat că Banca Centrală Europeană (BCE) a îmbunătăţit semnificativ prognoza de inflaţie până la 1,7% în acest an, de la 1,3% cât estima anterior. De asemenea, prognoza de inflaţie pentru 2018 a fost îmbunătăţită la 1,6%, de la 1,5% anterior, în timp ce prognoza de inflaţie pentru 2019 a fost lăsată nemodificată la 1,7%. 

În ceea ce priveşte România, datele publicate în 10 martie de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că rata anuală a inflaţiei şi-a continuat trendul ascendent, în condiţiile în care preţurile de consum au crescut cu 0,2% în februarie, comparativ cu aceeaşi lună din 2016, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 1,43%. Creşterea medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2016 - februarie 2017) faţă de precedentele 12 luni (martie 2015 - februarie 2016), calculată pe baza IPC (indicelui preţurilor de consum n.r.), este de -1,1%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este de -0,7%. 

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, cu 0,4 puncte procentuale, la 1,7%.A

Sursă: Agerpres
Etichete: România inflatie
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole