Antena 3 CNN Economic România, printre puţinele ţări în care prețurile la carburanți au explodat. Pentru un plin de motorină plătim mai mult decât bulgarii

România, printre puţinele ţări în care prețurile la carburanți au explodat. Pentru un plin de motorină plătim mai mult decât bulgarii

B.C.
2 minute de citit Publicat la 14:45 11 Oct 2024 Modificat la 14:45 11 Oct 2024

România se numără printre puţinele ţări din Europa în care prețurile la carburanți au explodat, asta în timp ce în majoritatea statelor fie au scăzut, fie au stagnat. Pentru un plin de 50 de litri de motorină, șoferii români plătesc mai mult decât bulgarii. 

România a fost printre singurele țări care a avut creștere de prețuri la carburanți. În luna august, prețul carburanților a fost cu 2,4% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut.

În alte state europene, prețul, din contră, fie a scăzut, fie a stagnat. De exemplu, Suedia (-20,7%) a raportat cea mai mare scădere, urmată de Belgia (-8,9%) și Slovacia (-8,4%). Între timp, Slovenia (-2,0%) și Polonia (-1,7%) au înregistrat cele mai mici scăderi. Prețurile din Malta au rămas fără modificări, iar în România (+2,4%) și Irlanda (+4,0%) au crescut, arată datele Eurostat.

În ultima perioadă oricum prețurile de la pompă au început să mai crească. De pe 2 octombrie pana pe 9 atât litrul de benzină, cât și cel de motorină s-a scumpit cu 10 bani, arată datele de pe peco.online. Astfel, litrul de motorină a urcat de la 6,98 lei la 7,10 lei, iar cel de benzină de la 6,91 lei la 7,02 lei.

Situația în țările vecine României

Dacă este să ne comparăm cu alte țări vecine, la bulgari în continuare sunt prețurile mult mai mici. Litrul de bezină la vecinii noștri este de 6,2 lei si cel de motorină - 6 lei, astfel cu un leu mai ieftin litrul de carburant decât la noi. Într-un plin de 50 de litri, șoferii români pe benzină scot 350 de lei, cu 40 de lei mai mult decât șoferii bulgari, iar cei care au mașinile pe motorină plătesc 355 de lei pe un plin, cu 55 de lei mai mult decât bulgarii.

În Ungaria, tot țară vecină cu noi, prețurile sunt mai mari cu 20 de bani pe litru, automat și plinul este mai scump. Cel de benzină costă 361 de lei, iar cel de motorină 366 de lei.

Motivul pentru care la noi au fost creșteri față de alții este că noi avem ca referință bursa europeană, acolo unde sunt toate fluctuațiile barilului. De când a escaladat conflictul mai tare în Orientul Mijlociu, barilul a crescut de la 63 de dolari la 80 de dolari, lucru care s-a refectat rapid și în prețuri. Specialiștii din domeniu spun că dacă se va menține conflictul ne putem aștepta ca într-o lună prețul barilului să crească, ceea ce va aduce implicit și prețuri mai mari la pompă.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole