Antena 3 CNN Life Sănătate România, pe primul loc în Europa la consumul de zahăr şi alcool | Psiholog: "Adicția a devenit o obișnuită socială"

România, pe primul loc în Europa la consumul de zahăr şi alcool | Psiholog: "Adicția a devenit o obișnuită socială"

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 08:29 25 Apr 2023 Modificat la 08:29 25 Apr 2023

Studiile arată că românii se află printre cei mai mari consumatori de zahăr din lume și pe locul 1 în Europa, media națională fiind de 30 de kilograme pe an pe cap de locuitor.

Zahărul nu este însă singurul pericol care ne pândește. La fel de grav pentru sănătate este și consumul de alcool, la care România este din nou campioană, dar și consumul de tutun.

"Eu cred că, într-o democrație liberală autentică, cetățenii trebuie consultați și nu constrânși, că trebuie să adopte o conduită corectă atunci când vorbim de sănătatea noastră, că nu întodeauna ceea ce consumăm zilnic sunt și cu influență sănătoasă. Îmi doresc o abordare unitară, cu politici țintite către diferite categorii. 

De multe ori vedem la televizor că nu trebuie să cosnuma sare, că excesul de tutun dăunează. Dar e greu să ne adaptăm și să conștientizăm. Nu trebuie să uităm că fumatul este un indicator pentru cancerul de san, obezitatea are la baza o alimentație necorespunzătoare.", spune senatoarea Nicoleta Pauliuc.

Citește și: Un cioban din Maramureş este în stare critică, după ce a confundat sticla de alcool cu soluția pentru deparazitarea oilor

Psiholog: "Adicția a devenit o obișnuită socială"

"În ziua de astăzi, adicția a devenit o obișnuită socială și atunci ar trebui să ieșim din această zonă, în care credem cumva că este normal să fumam zilnic, să consumăm alcool sau de ce nu să consumăm droguri.

Sunt sigur că peste 80% din populația peste 14 ani, dacă s-ar evalua, ar descoperi că este cu un pas, dacă nu cu ambele picioare, într-o adicție.", a explicat, la Antena 3 CNN, psihologul Constantin Cornea.

Pentru ca oamenii să înțeleagă cât de nocive sunt pentru sănătate consumul de tutun sau zahăr în exces este însă nevoie de educație, spun specialiștii.

"Noi am precizat faptul că la nivel de stat nu e ușor de gestionat, pentru că la nivel de stat cultura are nevoie de cel puțin un interval de 100 de ani.", precizează Cristina Nicolescu, conferențiar SNSPA.

Pentru a descuraja consumul produselor care conțin zahăr, TVA-ul a fost recent majorat.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole