Antena 3 CNN Externe România nu poate trece la moneda euro. Raportul Comisiei Europene arată că țara noastră nu îndeplinește niciun criteriu de convergență

România nu poate trece la moneda euro. Raportul Comisiei Europene arată că țara noastră nu îndeplinește niciun criteriu de convergență

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 15:07 26 Iun 2024 Modificat la 15:07 26 Iun 2024

România nu îndeplinește condițiile pentru adoptarea monedei euro, iar verdictul vine de la Comisia Europeană, relatează Agerpres.

Executivul european a făcut o evaluare privind compatibilitatea juridică și îndeplinirea criteriilor de convergență de către țara noastră și a luat în considerare și factorii relevanți suplimentari, precizează sursa citată.

Concluziile sunt prezentate în Raportul de convergență pe 2024, care evaluează progresele realizate de Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia în direcția aderării la zona euro.

Acestea sunt cele șase state membre din afara zonei euro care s-au angajat din punct de vedere juridic să adopte moneda europeană.

Documentul Comisiei semnalează, în special, că legislația din România nu este pe deplin compatibilă cu obligația de conformitate prevăzută la articolul 131 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, TFUE.

TFUE conține așa-numitele "criterii de la Maastricht": stabilitatea preturilor, soliditatea finanțelor publice, stabilitatea cursului de schimb și convergența ratelor dobânzilor pe termen lung.

Din raport, reiese faptul că țara noastră nu îndeplinește niciunul dintre criteriile enunțate.

Comisia Europeană: Bulgaria îndeplinește cele mai multe criterii de convergență

Situația celor șase state non-euro este una eterogenă.

Sursa citată arată că Suedia îndeplinește criteriul privind stabilitatea preturilor.

Bulgaria şi Suedia îndeplinesc criteriul privind finanțele publice și se estimează că Cehia va îndeplini, la rândul, său acest criteriu.

Bulgaria, Cehia şi Suedia îndeplinesc criteriul privind ratele dobânzilor pe termen lung.

Separat, Bulgaria îndeplinește criteriul privind cursul de schimb.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole