Antena 3 CNN Coronavirus România primește o ofertă din Polonia, după ce Pfizer a cerut țării noastre o sumă uriașă pentru vaccinurile neplătite | Avocat: "Apărare comună, dar cu echipe diferite"

România primește o ofertă din Polonia, după ce Pfizer a cerut țării noastre o sumă uriașă pentru vaccinurile neplătite | Avocat: "Apărare comună, dar cu echipe diferite"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 15:20 30 Ian 2024 Modificat la 20:24 30 Ian 2024

În contextul în care reprezentanții Guvernului de la București iau în calcul variantele de apărare, România a primit o ofertă de a fi reprezentată de avocații care apără Polonia, țară ce se confruntă cu un proces similar în relația cu Pfizer. 

În paralel, există și un proces de urmărire penală în derulare în România.

În dosarul achiziției de vaccinuri din pandemie instrumentat de DNA, fostul premier Florin Cîțu, fostul secretar de stat Andrei Baciu și foștii miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă sunt urmăriți penal pentru că ar fi comandat mai multe doze de vaccin anti-COVID decât avea nevoie România.

Scandalul vaccinurilor: 80 de milioane de doze comandate la o populație vaccinabilă de 10,7 milioane de persoane

Potrivit procurorilor, în anul 2021, premierul de atunci, Florin Cîțu, ar fi aprobat două memorandumuri prin care s-ar fi contractat mult mai multe doze, deși România avea doar 10,7 milioane de persoane eligibile pentru vaccinare, număr comunicat și Comisiei Europene.

Concret, în virtutea angajamentelor din mandatul Cabinetului Cîțu, țara noastră s-a angajat să cumpere 80 de milioane de doze de vaccin anti-COVID de la Pfizer.

Citește și: Documentul prin care Pfizer dă în judecată România | Suma uriașă cerută de compania americană

Din această cantitate, au fost efectiv achiziționate peste 35 de milioane de doze, în valoare de 2,5 miliarde de lei. Din cantitatea achiziționată, 23,8 milioane de doze au fost efectiv folosite pentru vaccinarea populației.

Șapte milioane de doze au fost vândute în Germania și Ungaria, două milioane au fost donate, iar șase milioane au fost distruse.

În 2023, ar fi trebuit să intre în România 28 de milioane de doze, în valoare de  trei miliarde de lei, însă țara noastră a cerut amânarea pe termen neprecizat a livrărilor, invocând, între altele, apetitul scăzut pentru vaccinare al românilor.

Potrivit Antena 3 CNN, România avea în memorandumul inițial o clauză în care putea renunța, în termen de cinci zile, la livrările de vaccinuri, însă nu a folosit-o.

Avocat român: "Putem face o apărare comună cu Polonia, dar cu echipe de avocați diferite"

Avocatul Cristian Ene a comentat la Antena 3 CNN șansele țării noastre în procesul cu Pfizer de la Bruxelles, precum și oferta de asistență juridică venită din Polonia

"În situația în care avem o culpă în executarea obligațiilor şi drepturilor convenționale, România poate fi găsită vinovată pentru nerespectarea clauzelor contractuale şi obligată la plata sumelor aferente.

În situația în care există, totuși, nerespectarea obligațiilor de către cealaltă parte, avem șansa să dovedim că nerespectarea obligațiilor de către reclamant a determinat şi culpa noastră, astfel încât România să poată câștiga în fața reclamantului, iar statul român să nu mai fie obligat la restul de plată.

Tocmai de aceea, apărarea ar trebui formulată nu doar prin intermediul ofertei făcute de avocații din Polonia, ci trebuie să avem, şi noi, o echipă de avocați, pentru că aceste clauze sunt diferite de la o țară la alta.

Se poate face o apărare comună, dar cu două echipe diferite, pentru că vorbim de contracte și legislații diferite", a spus avocatul Cristian Ene la Antena 3 CNN.

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole